Veacul al XVII-lea în Țara Românească și Moldova

„Aici zace Matei Basarab, cu mila lui Dumnezeu odinioară stăpân și Domn al Țării Românești, bărbat înțelept, îndurător și milostiv, întemeietor, înnoitor a multe biserici și mănăstiri; niciodată biruit, ci biruitor; și a multor învingeri învingător prea slăvit, dușmanilor înfricoșat, prietenilor de folos, îmbogățitor al țării sale, cel ce, cu multă bogăție și întru toate îndestulat, în plină pace, a domnit douăzeci și trei de ani; a adormit întru Domnul, la cinstite bătrânețe, în anul Domnului 1654”.

În veacul al XVII-lea în Muntenia și Moldova nu mai avem figuri strălucite de conducători de oști. După Radu Șerban, un singur domnitor, Radu Mihnea al III-lea, în 1658, va îndrăzni pentru câteva luni să se alieze cu Gheorghe Râkoczi, voievodul Transilvaniei, și să poarte război cu turcii, însă fără rezultat. De-acum voievozii noștri au înțeles că trebuie să plece capul, nu mai au aproape deloc armată pământeană, ci doar lefegii. Apar însă, în ambele țări, câteva figuri care au jucat un roi important în cultură: Matei Basarab, Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu în Muntenia și Vasile Lupu în Moldova.

Matei își zice Basarab fiindcă este înrudit cu Craioveştii pe linie maternă. Era de fapt un Brâncovean; înainte de a fi domnitor i se spunea Aga Matei din Brâncoveni. Este un bun ostaș, domnește timp de 21 de ani, iar domnia lui a fost liniștită, a clădit multe biserici, a refăcut alte biserici vechi. Spre nenorocirea țării însă, nu i-a dat pace vecinul lui din Moldova, Vasile Lupu, care era de origine albaneză; tatăl lui fusese boierit în Moldova. Și-a zis Lupu și s-a prenumit Vasile fiindcă „Vasilevs" înseamnă rege în greaca bizantină. Era deci ambiția lui nebunească să reînvie Imperiul Bizantin. Avea o Curte bogată, foarte pretențioasă, oarecum de parvenit, însă domnia lui a dat strălucire Moldovei; străinii erau uimiți văzând ce Curte cu lux occidental, cu podoabe, ce tacâmuri de argint avea voievodul Moldovei. Din păcate, ambiția l-a făcut să-și dorească fiul domn în Muntenia, pentru ca el să domnească de fapt peste ambele principate, și de aceea cele două principate, deja sleite de puteri, în loc să fie aliate, se bat. Vasile Lupu invadează Muntenia de mai multe ori. În bătălia de la Finta (1653), ultima dintre cei doi voievozi, învinge Matei Basarab, acum în vârstă de 70 de ani. În ambele armate luptă mulți lefegii și aliați străini: polonezi de partea muntenilor, cazaci de partea lui Vasile Lupu, care-și măritase o fiică cu fiul hatmanului cazacilor, Bogdan Hmelniţki.

Mercenarii lui Matei Basarab — în majoritate sârbi — se vor revolta în ultimul an al domniei sale, din pricina lefurilor, ucigând mai mulți înalți dregători (între care Ghinea vistierul și marele spătar Preda Brâncoveanu, bunicul viitorului domn Constantin Brâncoveanu) și provocând mari tulburări în toată țara, dovadă că și în popor mocneau profunde nemulțumiri împotriva regimului boieresc. Răzmerița nu va putea fi domolită decât după luni de zile, cu ajutor de la Gheorghe Răkoczi al Transilvaniei.

Dacă cei doi domnitori nu mai sunt în măsură să joace un rol politic și militar în afară, în schimb au o remarcabilă activitate pe plan cultural — și vor fi urmați în aceeași direcție de câțiva dintre succesorii lor, astfel încât veacul al XVII-lea ne apare, retrospectiv, ca un secol de mari prefaceri culturale și de frumoase realizări artistice.

Matei Basarab

În timpul domniei lui Matei Basarab a fost introdusă limba română în slujbele religioase, căci, după cum spunea voievodul: „Am văzut că în întreaga mea țară este foame, este sete, nu însă de pâine și apă, ci din pricina împuținării sfintelor cărți”.

Pravila bisericească

Matei Basarab va înființa la mănăstirea Govora a doua tipografie cunoscută din Țara Românească (1637). Mai întemeiază aici și prima școală de cultură pe care o înzestrează cu un venit de o mie de galbeni, pentru întreținerea școlii, a tipografiei, a tipăriturilor, cât și pentru plata profesorilor. De sub teascurile tiparniței de la Govora a ieșit prima lucrare tipărită în limba română, Pravila bisericească cunoscută și sub numele de “Pravila cea Mică” sau “Pravila de la Govora” (1640), tradusă din slavonă de un călugăr oltean, pe nume Moxalie (Mihail Moxa).

Pentru susținerea activității tipografice, domnitorul a înființat și o „moară făcătoare de hârtie”. Această primă „fabrică” din Țara Românească se afla amplasată pe iazul morilor, vecină cu biserica „Sf. Gheorghe”, situată în piața Râmnicului, din județul Vâlcea. Pe hârtia fabricată aici se află ca filigran, stema Țării Românești.

Prețul acestei cărții, tipărite la Govora, a fost de 21 de costande de argint - o costandă/potronic fiind de 10 bani de argint sau a cincea parte dintr-un ducat. Conform documentelor vremii, cu această sumă de bani puteai să cumperi două pahare de argint sau chiar o pereche de boi.

 

„Socotit-am că mai toate limbile au carte pe limba lor. Cu aceea cugetai și eu, robul Domnului Meu Iisus Hristos, să scot această carte, anume pravila pe limba rumânească, sfințiilor voastre, frați duhovnici români, care sunteți păstori oilor celor cuvântătoare a turmei lui Hristos, care are întru sine multe feluri de vindecări sufletelor creștinești, celor ce sunt rănite cu păcate, însă, mai vârtos și cale la împărăția cerului.”

Simbolurile heraldice ale stemei Țării Românești descrise în Pravilă:

Pravila se deschide cu stihurile la stema Țării Românești care descriu simbolurile heraldice, compuse de renumitul cărturar al epocii, Udrişte Năsturel - cumnatul domnitorului:  „Fața aceasta drept stemă pasărea corb poartă / Pe deasupra a cărui zbor, coroana acum atârnă; / El arată pe-al unei case prea luminate și prea antice, / Pe al casei neamului Basarab prea viteazul, / Bărbat cu sceptru, ce nu fără spor pe tron se vede; / Ale lui vitejii biruitoare al multor auz minunează, / Deci, tronul înălțimea acestei case învederează, / Și sceptrul a lui vitejie curat înfățișează, / Sub dânsul oricui pământean e pașnică viețuirea / Nu lăsa să se risipească, Doamne, în pierire / A lor coroană, ci ea să nu aibă curmare / Iar al corbului piept să fie pururea ferit.”

Vezi mai mult pe http://adevarul.ro/locale/ramnicu-valcea/pravila-govora-cod-legi-popor-lipsa-respect-pedepsita-moartea-1_5a6334ccdf52022f75b30882/index.html

Pravila lui Matei Basarab sau Îndreptarea Legii

Pentru fulgere și pentru tunete, cum se fac. Glava 51.

 

Norii adunându-se și înmulțindu-se sus către cer, pripindu-i vântul să vie, unul de o parte altul de alta, împreună se și se ciocnesc tare și lovindu-se unul cu altul așa tare, iese foc. Deci ciocnirea aceia este tunetul, iară focul este fulgerul. Și însă tunetul se face înainte de fulger, iară noi oamenii întâi vedem fulgerul carele se face mai pe urmă de tunet. Și ia să ascultați să vedeți cum se face aceasta: vederea omului adică să vază niștine, vede curând ce va să vază, iară a auzi zăbovește a auzi ceea ce este. Pentru aceea se cheamă vederea ascuțită, iară auzirea zăbavnică. Drept aceea tunetul zăbovim a-l auzi, iară fulgerul noi-l vedem curând. Și luați pildă de la cei ce-i privești de departe tăind lemne, și vedem securea numaidecât unde lovește, iară sunetul degrab nu-l auzim, numai dacă trece puțin ceas, atuncea auzim și tunetul.

Încă să mai știți și aceasta că de împreunarea și ciocnirea norilor, cum am zis, se face fulgerul, carele nu este stricător adică rău, că trece curând; iar când se lovesc norii, atuncea de va cădea foc de în cer și să se împreuneze cu fulgerul, atunci acel fulger vine pe pământ și ce află arde; care se cheamă cheravnos, adică când zicem noi că trăsnește pe fiece lucru. Cum e oțelul și cremenea, când le ciocnești ele sună și lasă foc, așa și norii dacă se lovesc unul cu altul fac și lasă sunet și foc, adecă tunet și fulger; și așa este.”

Îndreptarea legii. Ediție critică, București, 1962.

 

Matei a fost domnitorul român cu cea mai amplă activitate culturală, construind sau refăcând 126 de monumente, printre care, 46 de biserici sau mănăstiri: Curțile Domnești din Câmpulung, București și Târgoviște, Casele Domnești din Brâncoveni și Caracal, Catedrala episcopală din Râmnic, Mănăstirile Arnota, Strehaia, Căldărușani, Sadova, Măxineni, Plătărești, Cornățel, schiturile Bărbătești Dâmbovița, Pinul, Buzăul sau bisericile Sfinții Împărați, Sf. Nicolae Andronești din Târgoviște.

Ctitoriile sale sunt și la Sud de Dunăre (Bisericile Sf. Parascheva  și Sf. Pantelomin din Vidin, Sf. Apostoli din Şiştov), în Transilvania (bisericile din Porcşti şi Turnu Roșu), în Moldova (mănăstirile Soveja și Dobromirna) sau la Muntele Athos (Xenofontos, Marea Lavră, Dionysiou, Hilandar, Simonospetra).

Marii boieri i-au urmat exemplul, peste 50 de edificii fiind construite în toată țara, printre care Biserica Târgului din Târgoviște, ctitoria lui Udrişte Năsturel. În comparație, inscripțiile în piatră sau pictate păstrate din timpul lui Ștefan cel Mare îl atestă pe domnitorul Moldovei ca fiind ctitor al 26 de biserici și mănăstiri, multe dintre ele ridicate pentru pomenirea celor căzuți în lupte și ca mulțumire pentru anumite biruințe. Mai sunt alte zece biserici care îi sunt atribuite, dar pentru care nu există dovezi certe.

 

Vasile Lupu

Mânăstirea Trei Ierarhi din Iași

Mânăstirea Golia plan și fațadă

 

 

 

 

 

Descrierea ilustrației:

Așezământul ecleziastic de la Golia se prezintă ca o fortăreață tipic medievală. Despre vechea biserică, de care este legat numele familiei Golia, nu se știu prea multe date, cert fiind faptul că a fost ridicată în secolul al XVI-lea. Actuala biserică a lui Vasile Lupu, refăcută între anii 1650-1653 și terminată în 1660 de fiul său Ștefăniță, se deosebește în totalitate de specificul bisericilor ortodoxe moldovenești, atât ca formă de construcție cât și ca arhitectură. Biserica actuală reprezintă o îmbinare de stiluri, îndeosebi baroc și bizantin, construcție realizată într-un moment de realizare a Renașterii târzii în Principatele Române.

Acoperișul este străjuit de șapte turle, unicat ca model, dar diferențiate între ele, ceea ce atestă supoziția că au fost realizate treptat, în etape diferite, influențate și de restaurări. Înălțimea totală a bisericii este de circa 30 de metri, lungimea de 30 de metri și lățimea de 13 metri. Accesul spre biserică se realizează printr-un pridvor.

Interiorul este de factură bizantină, trilobat: pronaos, naos și altar.

Mănăstirea este înconjurată de un zid înalt, prevăzut la colțuri cu turle ridicate în 1667 și un turn-clopotniță refăcut la 1900. Zidurile de incintă au o înălțime de 9 m și o grosime de peste 1 m, cu un brâu de sprijin în interior, pe care cândva se patrula. În incintă se mai păstrează astăzi o casă cu coloane din secolul al XVIII-lea, unde a locuit temporar și Ion Creangă cât a fost diacon la Golia. Aproape de turn se află și o cișmea din vremea lui Alexandru Moruzi.