Înapoi la: Istoria prin sunet si atingere
Roma
Romanii sunt tot un popor indo-european, stabilit pe teritoriul Italiei de azi. Au pornit de la un oraș, Roma, al cărui ținut înconjurător se chema Latium (de unde cuvântul latini), și în trei- patru sute de ani, din jurul orașului Roma, încetul cu încetul construiesc o adevărată împărăție. Cuceresc mai întâi toată Italia, pe urmă Spania, pe urmă Galia (Franța de azi), de asemenea tot nordul Africii.
Imperiul lor e ca o largă verigă, un colac în jurul Mării Mediterane: Italia, Spania, Galia, tot Nordul Africii; au cucerit și Grecia şi Asia Mică și Siria, și iată-i la Dunăre, vecini cu dacii.
De ce au început romanii să-i atace pe daci? Trebuie spus de la început că dacii erau agresivi. Văzând bogățiile împărăției romane, făceau mereu incursiuni pustiitoare peste Dunăre, în regiuni stăpânite acum de romani, și care de veacuri se aflau sub influența civilizatoare a Greciei. De altfel, și romanii au fost influențați de cultura elenică; de aceea se vorbește adesea despre „civilizația greco-romană". Romanii au fost întâi de toate ostași, iar marea cultură le-a venit de la greci. Grecii aveau şi la noi, în Dobrogea, „contoare" de comerț, adică porturi cu o mică colonie în jur. Ați auzit de Tomis, vechiul nume al orașului Constanța, și de Histria, mai la nord. Erau și alte colonii de-a lungul coastei Mării Negre, la sud, în Bulgaria de azi, şi spre nord, până în Crimeea. Influența grecească ajunsese deci în oarecare măsură și la geto-daci.
Și iată acum că se ivește dușmănia și războiul între daci și romani. Aceasta se petrece o primă dată înainte de Cristos, în vremea lui Burebista. Ostilitățile vor reîncepe la sfârșitul secolului I d. Cr., iar legiunile romane sunt chiar învinse la un moment, sub un împărat slab, Domițian. Dar soarta se schimbă când ajunge împărat Traian, unul dintre cei mai glorioși împărați ai Romei. In Dacia se afla iarăși un rege care reușise să-i unească pe daci, pe un teritoriu însă mai mic, care nu depășea Tisa la apus, nici Siretul la răsărit. Se numea Decebal — nume pe care și-l luase, și avea probabil o semnificație în limba dacă.
(Decebal pronunțăm noi acum, dar în vremea aceea „c" se pronunța „k"; Dekebalos era scris pe grecește sau latinește.) Decebal nu a vrut să accepte influența romană - de fapt ar fi fost un „protectorat" - și a continuat uneltirile împotriva Romei.
Lecturi suplimentare
Wikipedia: Imperiul roman
Vestimentație:
Îmbrăcămintea romanilor era simplă. Veșmântul oficial, dar care era interzis țăranilor, muncitorilor simpli și sclavilor era toga: o bucată de stofă groasă de lână albă, tăiată în formă de elipsă sau de semicerc cu un diametru care putea ajunge până la șase metri. În epoca imperială se purta tot mai mult toga colorată.
Femeile purtau, direct pe piele, o cămașă de in iar în jurul bustului o fâșie de pânză, drept sutien. Peste cămașă purtau o tunică lungă până la pământ (stola), cu mâneci scurte sau fără mâneci, încinsă cu un cordon. Peste stola, un fel de șal de lână colorată (palla) acoperea și înfășura umerii; un capăt al pallei se înfășura pe un braț, iar celălalt capăt cădea până la pământ, iar cu un fald al pallei femeia își acoperea capul căci o femeie romană nu ieșea niciodată în oraș cu capul neacoperit.
Rolul femeii:
Femeile ce aparțineau familiilor înstărite nu erau nevoite să lucreze, munca fiind rezervată sclavilor și claselor inferioare. Principala ocupație a femeii era îngrijirea casei și creșterea copiilor, însă femeile sărace erau nevoite să și muncească pentru a putea trai. Femeile sclave lucrau ca servitoare sau ca menajere personale ale doamnelor din clasele superioare.
Locuințe și mobilier:
Locuințele obișnuite aveau doar o singură încăpere, numită atrium, cu o deschidere largă in tavan, prin care pătrundea lumina și apa de ploaie, care era colectată într-un bazin din mijlocul încăperii. În casele celor bogați, din atrium se intra în alte încăperi laterale, precum cea numita tablinium, în care se servea masa sau aveau loc banchete. Doar în unele case existau băi și alte instalații care asigurau un deplin confort. Locuințele celor bogați aveau grădini înconjurate de coloane și porți de intrare. În interiorul grădinilor se găseau statui, măsuțe de marmură, fântâni arteziene.
Vestimentație:
În casă, bărbații purtau tunică – largă și lungă până sub genunchi, strânsă la mijloc cu o centură. Iarna, se îmbrăcau chiar două sau trei tunici una peste alta. Confecționată din două bucăți de stofă, cusute împreună, dar lăsând loc pentru brațe și cap, tunica n-avea mâneci – cel puțin până în secolul II d.Hr.; pentru ca un secol mai târziu să se poarte tunica cu mâneci chiar lungi. În oraș, se purta peste tunică toga; dar oamenii săraci și sclavii umblau numai în tunică.
Viața cotidiană în Roma antică
În legislația romană, femeia trecea de la autoritatea tatălui la cea a soțului; chiar și o văduvă bogată avea nevoie de un bărbat pentru a-i supraveghea averea. De abia in secolul I î.e.n., femeile romane au început să aibă o mai mare libertate. Femeilor romane nu le era permis să dețină afaceri proprii. După o lunga perioada de timp, in care femeilor nu le-au fost permise nici măcar sugestiile, bărbații au început să fie interesați de opiniile si sfaturile nevestelor.
Rolul femeii:
Romanii puneau mare accent pe căsătorie, casă și familie. Multe obiceiuri de nuntă ale romanilor s-au păstrat pana în zilele noastre: inelul pus pe al treilea deget al mâinii stângi pentru a simboliza logodna, mireasa îmbrăcată în alb cu un voal așezat pe cap și prezența cavalerului de onoare. O fata romană era considerată aptă de însurătoare la 14 ani.
Locuințe și mobilier:
În asemenea locuințe, decorația interioară era somptuoasă, pereții interiori erau pictați cu fresce, reprezentând scene mitologice sau din viața cotidiană, existau mozaicuri parietale sau pavimentare. Mobilierul principal consta din paturi, mese și scaune de o mare varietate, lucrate din esențe de lemn prețioase, cu încrustații din bronz. Pentru iluminat se foloseau lumânări de ceară și opaițe din lut sau bronz în care ardea uleiul. Foarte bogată și variată ca forme era vesela – farfurii, platouri, cupe etc. – din ceramica, sticla, argint sau bronz.
Sporturi și jocuri:
Spre deosebire de greci care iubeau sporturile, romanii practicau mai ales înotul și diferite jocuri cu mingea și își petreceau timpul liber cu jocuri de noroc, precum cel cu zaruri. Cele mai frecvente ocazii de divertisment erau spectacolele si jocurile publice. Spectacolele de teatru aveau inițial un caracter religios, care a dispărut cu timpul. Primul teatru roman permanent a fost construit de Pompeius in secolul I î.e.n. si avea o capacitate de 40.000 de locuri iar teatrul lui Marcellus se păstrează și astăzi la Roma.
Teatrul roman era construit în întregime, cu un spațiu liber de forma semicirculara in fata scenei și un perete în fundal, care constituia un decor permanent. În amfiteatrele, de forma elipsoidală, cu o capacitate de câteva zeci de mii de locuri, spectatorii asistau la lupte cu animale sălbatice, luptele de gladiatori.
Muzica și dansul:
Spectacolele teatrale, acompaniate de muzică la flaut, erau organizate de un magistrat iar trupele erau compuse de obicei din actori de origine etruscă, care purtau măști și peruci diferit colorate ce semnificau anumite roluri. La un moment dat și femeile sunt acceptate in trupe, dar interpretau doar roluri de mimi, în scene comice. Prima piesă a unui autor latin este atribuită lui Livius Andronicus în secolul III î. Hr. iar dintre autorii de comedii cei mai cunoscuți au fost Plaut și Terențiu.
Romanii n-au fost capabili să înțeleagă și să simtă dansul. Ei n-au cultivat nici una dintre formele lui: religios sau războinic, sau vesel. Desconsiderând dansul, ei disprețuiau dansatorii. Dansul era practicat numai de profesioniști ca element scenic în arta dramatica.
Templul
În arta greacă, în perioada arhaică (sec. al VII-lea - începutul sec. al V-lea î.Hr.) apare ca element tipic în arhitectură templul. Templul adăpostea statuia de cult a zeului protector, cât și tezaurul, iar accesul în templu era liber.
Planul templului era simplu: pronaosul (vestibul), naosul sau cella (încăperea unde se afla statuia zeului) și opistodomul (încăperea unde se păstra tezaurul). Intrarea în opistodom se făcea pe partea opusă intrării principale. Tezaurul era format din diferite obiecte oferite divinității, constând în mici sculpturi, tablouri, bijuterii etc. cu drept de vizitare.
S-au elaborat două ordine însemnate: doric și ionic, urmate de apariția ordinului corintic. Diferența intre cele trei este vizibilă mai ales la forma capitelurilor coloanelor.
Ordinul doric era răspândit mai ales în Pelopones și în coloniile grecești din Italia de sud și Sicilia. Templele dorice sunt puternice și greoaie.
Ordinul ionic s-a dezvoltat în coloniile grecești din Asia Mica și insulele din Marea Egee. Templele au proporții grandioase și o decorație mai bogată. Coloanele sunt mai zvelte, mai înalte și se sprijină pe o bază. Fusul este prevăzut cu caneluri adânci, iar capitelul este împodobit cu o volută dublă.
Templul roman reprezintă o sinteză a tradițiilor grecești și etrusce. Așezat pe un podium de piatră înalt, avea uneori o forma dreptunghiulara, cu intrarea flancată de un rând de coloane și încăperea centrala (cella) înconjurată de coloane parțial îngropate în zid.
Coloanele erau ionice sau corintice, preluate din arhitectura greacă sau, ceea ce era tipic pentru decorația și a altor edificii romane, erau suprapuse cele trei ordine arhitecturale grecești – doric, ionic și corintic – fiecare pe cate un rând.
Ilustrații
Descrierea ilustrației: se prezintă figura lui Traian, așa cum se găsește aceasta pe o monedă romană cu cunună de lauri și figura lui Decebal după un basorelief de pe Columna Traiana.
Lupa Capitolina (în italiană Lupoaica de pe Capitol), denumită și Lupa romana, este o statuie de bronz etruscă, turnată probabil în secolul al V-lea î.Hr., undeva pe valea fluviului Tibru. Originalul este păstrat în „Museo Nuovo” din Palazzo dei Conservatori din Roma. O copie este expusă în aer liber în Piazza Del Campidoglio și alta în grădina din fața Palatul Prefecturii din Târgu Mureș. În România există mai multe copii, unele donate de statul italian, altele reproduceri ale unor artiști români. În București există o copie în piața Sfântul Gheorghe.
Monumentul reprezintă o lupoaică de dimensiuni aproximativ reale (75 cm înălțime și 114 cm lungime), la care sug cei doi copii, ce îi reprezintă pe frații gemeni Romulus și Remus, întemeietorii legendari ai Romei, concepuți, conform tradiției, în urma unei legături dintre zeul Marte și o vestală virgină, Rhea Silvia.
Hartă: întinderea Imperiului Roman intre Augustus si Traian
Descrierea hărții: harta prezintă teritoriile ocupate de romani pe etape istorice. Sunt reprezentate bazinul Mării Mediterane, Marea Neagră, Marea Caspică si parțial Oceanul Atlantic și Canalul cu textura de valuri. Cu negru sunt reprezentate Italia și Sicilia romane la moartea lui Augustus. Zona cu textură din puncte reprezintă extinderea Imperiului Roman la moartea lui Augustus. Zonele cu textură cu linii verticale reprezintă teritoriile cucerite în perioada dintre Augustus și Traian. Zonele cu textură cu puncte reprezintă cuceririle lui Traian.
Harta în format tactil se găsește în materialele distribuite. Ea poate fi descărcată de pe site împreună cu legenda.
Sabie și scut roman
Descrierea ilustrației: se prezintă o sabie romană (gladius) alături de un scut dreptunghiular ornamentat
Gladius este o spadă, împrumutată de romani, probabil în Primul Război Punic sau în cel de-al Doilea de la spanioli. Gladius era scurtă și lată, având tăișuri paralele și vârf triunghiular. Teaca putea fi decorată cu motive florale, așa cum apare pe monumentul de la Tropaeum Traiani. Gladius-ul avea o lungime puțin mai mică decât 65 de centimetri, o lățime de aproximativ 7,5 centimetri și o greutate de aproximativ 900 de grame.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Gladius
Legionarii (soldații) romani foloseau mai multe tipuri de scuturi. La început aveau scuturi ovale drepte, dar deja în perioada cuceririi Daciei cele mai multe erau rectangulare și curbate, ca în imaginea de mai sus. Acest tip de scut se numește scutum.
Scuturile erau făcute din lemn – câteva straturi lipite pe spate pentru a le da rezistență. Scutul era apoi acoperit cu piele și un strat de pânză de in. Partea din față era decorată.
Existau mai multe tipuri de decorațiuni, dar una dintre cele mai vestite era cea cu aripi de vultur și fulgere, ca în imagine. Vulturul era simbolul armatei romane iar fulgerul era simbolul lui Jupiter, conducătorul zeilor. Jupiter este versiunea romană a zeului grec Zeus, care arunca din cer fulgere.
Pentru mai multe detalii citiți despre armata romană