Geto-dacii

Sursele arheologice și documentare ne revelă, venită probabil deja din al doilea sau chiar al treilea mileniu înaintea erei noastre, prezența unei ramuri indo-europene. Pe reprezentanții ei unii i-au numit daci (în special în Transilvania), alții i-au numit geți (în Muntenia, Dobrogea și până în Basarabia).

Iar la sud de ei se găseau tracii. Mulți istorici cred, pe baza unei singure propoziții a istoricului grec Herodot (sec. V î.Cr.), că și geto-dacii erau o ramură a tracilor. Astăzi se pare că nu e chiar așa. Ar fi fost rude apropiate ale tracilor, dar limbile (puținul cât a mai rămas din aceste limbi) nu se potrivesc sută la sută, nu avem la geto-daci aceleași nume de localități, nu avem aceleași nume de regi ca la traci și, mai cu seamă, la traci se cunosc numele a zeci de zeități, dacă nu chiar sute, pe când geto-dacii par a nu fi avut decât o singură zeitate principală: Zalmoxis. Un neam erau deci acești geto-daci, alt neam, mai la sud, erau tracii, unde sunt Bulgaria și Turcia de azi, și alții ilirii, mai la vest, unde e Albania, și unde a fost Iugoslavia.

În secolul I î.Chr., aceste triburi geto-dace se unesc sub un singur rege, pe care-l cheamă Burebista. E prima dată când strămoșii noștri apar în istorie uniți și având un rege care îndrăznește să se lupte cu Roma. Stăpânirea lui Burebista se întindea și peste multe alte  triburi, de dincolo de Nistru și până în Pannonia — dar el moare asasinat, în același an cu  Cezar (44 î. Chr.)!

Lectură suplimentară

La sfârșitul secolului al V-lea î.e.n., întregul complex de transformări sociale și politice se reflectă în saltul care se produce de la așezări preurbane fortificate, la centre cu caracter economic, politico-administrativ și religios în jurul cărora gravitează așezări sătești.

Burebista strămută capitala noului stat centralizat în Transilvania, probabil la Costești, în apropiere de centrul ceremonial patronat de marele preot Deceneu, de pe Dealul Grădiștii, unde își va avea reședința Decebal: Sarmizegetusa Basileion sau Sarmizegetusa Regia.

Totodată, Burebista realizează în această zonă, pe o suprafațăde 150 km2, un amplu sistem strategic-defensiv alcătuitdin așezări fortificate. Centrul acestui sistem, format din cetățile de la Costești, Blidaru, Piatra Roșie, Grădiștea Muncelului (Sarmizegetusa), Fețele Albe, Vârful lui Hulpe și Prisaca, reprezintă pe plan teritorial un ansamblu monumental cu caracter aulic și religios, militar și rezidențial, prima manifestare de o asemenea amploare din spațiul carpato-balcanic.

În cadrul acestui sistem, constituit în special din construcții situate pe înălțimi legate prin căi de circulație, fiecare cetate în parte era astfel concepută, încât să poată rezista și singură unui eventual atac. Așezate în poziții dominante, cu incinte subordonate reliefului în modul cel mai adecvat cerințelor apărării, fortificate cu tradiționalele șanțuri, valuri de piatră (cu sau fără palisade), terase, platforme de luptă, forturi destinate unor garnizoane și turnuri de veghe, aceste Dave reprezentau importante centre economice, politice și militare, spre deosebire de așezările civile, deschise, din imediatalor apropiere, cu caracter rural sau sezonier, alcătuite din grupuri restrânse de locuințe.

În epoca clasică a civilizației geto-dace, în special sub conducerea regelui Decebal (87-106 e.n.), sistemul defensiv din Munții Orăștiei este reconstruit și amplificat, edificându-se în jurul său alte numeroase centre întăritede tip Dava. Având rolul strategic de a împiedica accesul către inima statului geto-dac, ele cuprindeau așezări civile, instalații edilitare (apeducte, cisterne) și zone sacre cu sanctuare mai modeste însă decât monumentalele sanctuare regești.

Burebista

Decebal

Cum arătau dacii?

Regatele dacice

Descrierea armamentului dacic

Războaiele daco-romane din anii 101-102 şi 105-106 au scos în evidență nu numai însușirile războinice ale ramurii de nord a tracilor, dacii, ci și o adaptare locală a unei săbii curbe cunoscută în antichitate sub numele de falx.

Spre deosebire de pumnalul sica, creație indiscutabilă a tracilor, sabia încovoiată, așa numita sabie-seceră, nu a fost specifică doar spațiului trac, ea fiind cunoscută și de tracii sud-dunăreni, de greci și de macedoneni, de lycieni sau de unele triburi celtice. Faima ei însă, în Antichitate, a fost dată de utilizarea ei de către daci, îndeosebi în ultimul secol de existență a statului dac.

O armă de dimensiuni medii spre mari, cu o lungime totală situată între 0,70-1 m, cu un mâner terminat printr-o îngroșare destinată opririi mâinilor, ce putea fi utilizată cu una sau două mâini. Lama este triunghiulară în secțiune, cu o lungime apreciabilă, având o curbură elegantă terminată printr-un vârf ascuțit. Resturile pietrificate de piele, descoperite în cazul unui exemplar, întăresc ipoteza că acest tip de curbură permitea purtarea sabiei într-o teacă.

Pentru perioada la care ne referim, detalii figurative despre scuturile purtate de geto-daci le găsim în reprezentările de pe Columna lui Traian. Valoarea acestui monument istoric constă în faptul că prezintă în scene succesive războaiele daco-romane. În unele detalii din aceste reprezentări sunt redate amănunțit și armele geto-dacilor, pe care probabil că artiștii sculptori au avut ocazia sa le vadă la Roma sub forma capturilor de arme luate în urma victoriei decisive împotriva lui Decebal. Judecând după reliefurile acestui monument istoric, scuturile erau împodobite cu garnituri metalice pe toată suprafața.

Dragonul dacic – stindardul de luptă

pastedGraphic_4.png

Descrierea ilustrației: imaginea prezintă un fragment din Columna lui Traian pe care sunt înfățișate arme și armuri capturate în urma cuceririi Daciei. Se pot vedea scuturi, săbii, o cămașă de zale și un coif. Deasupra lor este un steag în formă de cap de lup sau dragon.

Descrierea stindardului:

Stindardul de luptă al armatei dacilor, înfățișat pe Columna lui Traian, avea forma unui cap de lup cu gura deschisă, care se continua cu un corp de șarpe, confecționat din material textil. În bătaia vântului, acesta se umfla și scotea sunete care imitau urletele lupilor, metodă prin care dacii încercau să-și intimideze dușmanii. Capul de lup era realizat din bronz sau argint și era fixat cu gâtul într-o prăjină. Șuieratul scos de capul de lup, pe lângă faptul că-i speria pe dușmani, îi îmbărbăta pe luptătorii daci, iar caii inamicilor căpătau o stare de nervozitate, auzind aceste sunete. Stindardul de luptă al dacilor apare atât pe Columna lui Traian, cât și în preajma cetăţilor dacice, de cele mai multe ori alături de regele dac Decebal. Capul de lup este sculptat și la baza Columnei reprezentată ca pradă de război a romanilor.

„Avem la daci un animal sacru ca la Celți, unde mistrețul e caracteristic pentru stindardele lor. «Balaurul» dacic e reprezentat pe Columna Traiană cu un cap de lup, prelungit în chip de șarpe prin niște fâșii de stofă, care la bătaia vântului se umflau și alcătuiau o flamură serpentiformă orizontală. Lupul e un animal bine cunoscut de pe mânușile de oglinzi scitice. Totuși nu de acest tip de lup poate fi vorba, cu aspectul său realist și pacific. Ci de fiarele fantastice cu gura căscată și limba atârnând afară”, scria istoricul Vasile Pârvan în binecunoscuta sa lucrare, Getica.

Sursa: Vasile Pârvan, Getica. O protoistorie  a Daciei, Editura Meridiane, București 1982, p.293-294.

Iată și cum îl descrie Arian în Arta Tacticii

Insignele scitice le alcătuiesc niște balauri de mărime proporțională cu aceea a prăjinilor de care sunt legați. Se fac din bucăți de pânză de felurite culori, cusute laolaltă. Balaurii aceștia au capul și întregul trup - până la coadă - ca al șerpilor. Vicleșugurile acestea au fost născocite pentru ca balaurii să apară cât mai înspăimântători. Când caii stau pe loc, nu poți vedea nimic mai mult decât bucăți de pânză de felurite culori, care atârnă în jos. Când însă caii pornesc, acești balauri se umflă din pricina aerului, semănând grozav cu fiarele și șuierând din pricina mișcării puternice, deoarece aerul îi străbate cu putere. Aceste insigne nu numai că fac plăcere ochilor și uimesc, dar folosesc chiar pentru a putea fi deosebiți cei ce dau năvală și pentru ca rândurile călăreților să nu se încurce.

Sursa: *** Izvoare privind istoria României, I. De la Hesiod la Itinerariul lui Antoninus,  Editura Academiei RPR, Bucureşti, 1964, p. 595

Aelius Claudius – Despre animale (XVI, 25)

Ei pescuiesc astfel. Un istrian, pescar de meserie, mână lângă malul Istrului o pereche de boi, dar nu pentru ca are cumva de arat, căci - precum se zice - nu are nici în clin nici în mânecă boul cu delfinul. Astfel cum ar putea să lege prietenie mâinile pescarilor și plugul? Dacă omului îi stă la îndemână o pereche de cai, folosește caii. El duce pe umeri jugul, merge acolo unde socotește că e bine să se așeze și crede că e loc prielnic de pescuit. Leagă de mijlocul jugului animalelor capătul unei funii trainice și foarte potrivită pentru tras, punând nutreț din belșug boilor sau cailor. Iar aceștia mănâncă pe săturate. În partea cealaltă, leagă de funie o undiță puternică și grozav de ascuțită. Înfige în ea un plămân de laur și o aruncă somnului din Istru, momindu-l cu o mâncare foarte plăcută. De sfoara care leagă undița atârnă atât plumb, cât să ajungă, ca să fie o greutate pentru tras în jos. Când simte carnea de laur, peștele pornește îndată s-o prindă. Apoi întâlnește din abundență și fără nici o piedică ceea ce dorește: deschide gura mare, ca să apuce hrana la care nu se aștepta și care l-a momit și trage la el nenorocita hrană. Lacomul se întoarce mulțumit și fără să simtă, e străpuns de undița pe care am amintit-o. Dorind să scape de nenorocirea ce l-a copleșit, smucește în jos și scutură funia cât poate de tare. Pescarul bagă de seamă acest lucru și se bucură nespus. Apoi sare din locul unde aștepta și lasă îndeletnicirea pescăriei pentru a deveni plugar - precum face un actor de tragedie care își schimbă masca. El mână boii sau caii, iar între animale și puternicul cetaceu se încinge o luptă. Animalul din Istru trage în jos cu toată puterea ce o are, iar perechea de animale trage funia în partea opusă. Dar împotriva aceluia sunt mai mulți, nu unul. Peștele e biruit de opintelile celor două animale și răpus, este tras pe țărm...

Sursa: *** Izvoare privind istoria României, I. De la Hesiod la Itinerariul lui Antoninus,  Editura Academiei RPR, Bucureşti, 1964, p.642

Strabon despre Burebista, primul rege care a unificat triburile dacice

"Ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, getul Burebista l-a înălțat atât de mult prin exerciții, abținere de la vin și ascultare față de porunci, încât, în câțiva ani, a făurit un stat puternic și a supus geților cea mai mare parte din populațiile vecine. Ba încă a ajuns să fie temut și de romani".

Sursa: *** Izvoare privind istoria României, I. De la Hesiod la Itinerariul lui Antoninus,  Editura Academiei RPR, Bucureşti, 1964, p.238-239.

Ilustrații

Hartă Dacia lui Burebista

Harta prezintă teritoriile ocupate de daci în timpul regatului lui Burebista. Sunt reprezentate principalele râuri cu denumirile lor antice și moderne (linii subțiri) și principalele cetăți dacice (cercuri negre). Descrierea hărții: Harta prezintă teritoriile ocupate de daci în timpul regatului lui Burebista. Sunt reprezentate principalele râuri cu denumirile lor antice și moderne (linii subțiri) și principalele cetăți dacice (cercuri negre). Pătratele reprezintă orașele grecești de la malul Mării Negre. De asemenea, sunt localizate triburile înconjurătoare. Harta în format tactil se găsește în materialele distribuite. Ea poate fi descărcată de pe site împreună cu legenda.

Un bărbat în poziție de atac Un bărbat în poziție de atac ținând în mâna dreaptă ridicată deasupra capului o sabie lungă și încovoiată (falx) în vreme ce se apără cu un scut roșu de formă ovală. Este îmbrăcat în cămașă de zale cu mâneci scurte pusă peste o tunică albă cu mâneci lungi ce îi ajunge până aproape de genunchi. Poartă pantaloni lungi și opinci de piele. La brâu are un pumnal scurt și încovoiat.

Sabie lungă încovoiată (falx) și un scut oval cu modele. Scut dacic si sabie simple. Sunt prezentate o sabie lungă încovoiată (falx) și un scut oval cu modele.

La sfârșitul secolului al V-lea î.e.n., întregul complex de transformări sociale și politice se reflectă în saltul care se produce de la așezări preurbane fortificate, la centre cu caracter economic, politico-administrativ și religios în jurul cărora gravitează așezări sătești.

Burebista strămută capitala noului stat centralizat în Transilvania, probabil la Costești, în apropiere de centrul ceremonial patronat de marele preot Deceneu, de pe Dealul Grădiștii, unde își va avea reședința Decebal: Sarmizegetusa Basileion sau Sarmizegetusa Regia.

Totodată, Burebista realizează în această zonă, pe o suprafață de 150 km2, un amplu sistem strategic-defensiv alcătuit din așezări fortificate. Centrul acestui sistem, format din cetățile de la Costești, Blidaru, Piatra Roșie, Grădiștea Muncelului (Sarmizegetusa), Fețele Albe, Vârful lui Hulpe și Prisaca, reprezintă pe plan teritorial un ansamblu monumental cu caracter aulic și religios, militar și rezidențial, prima manifestare de o asemenea amploare din spațiul carpato-balcanic.

În cadrul acestui sistem, constituit în special din construcții situate pe înălțimi legate prin căi de circulație, fiecare cetate în parte era astfel concepută, încât să poată rezista și singură unui eventual atac. Așezate în poziții dominante, cu incinte subordonate reliefului în modul cel mai adecvat cerințelor apărării, fortificate cu tradiționalele șanțuri, valuri de piatra (cu sau fără palisade), terase, platforme de luptă, forturi destinate unor garnizoane și turnuri de veghe, aceste Dave reprezentau importante centre economice, politice și militare, spre deosebire de așezările civile, deschise, din imediata lor apropiere, cu caracter rural sau sezonier, alcătuite din grupuri restrânse de locuințe.

În epoca clasică a civilizației geto-dace, în special sub conducerea regelui Decebal (87-106 e.n.), sistemul defensiv din Munții Orăștiei, este reconstruit și amplificat, edificându-se în jurul său alte numeroase centre întărite de tip Dava. Având rolul strategic de a împiedica accesul către inima statului geto-dac, ele cuprindeau așezări civile, instalații edilitare (apeducte, cisterne) și zone sacre cu sanctuare mai modeste însă decât monumentalele sanctuare regești.

Sarmisegetuza

SARMIZEGETUSA REGIA (Grădiștea Muncelului), județul, Hunedoara

Centrul politic și religios de pe dealul Gradiștii al statului Dac (secolul I î.e.n – secolul I e.n. era compus dintr-o cetate de refugiu înconjurată de un zid de piatră, un centru ceremonial și o amplă așezare civilă. 

Sarmisegetuza - Sanctuarul circular