Dacia, colonie romană

Traian hotărăște să pornească război pentru a aduce Dacia sub ascultare romană. Priviți iarăși harta. Tot Imperiul Roman era ca un colac în jurul Mediteranei, dar parcă Dacia ar fi mai departe de centru, spre nord, în afara „colacului". Dacia și Britania apar ca niște „ieșinduri", „hernii" ale cordonului imperiului din jurul Mediteranei. De aceea vor fi și primele părăsite când presiunea barbară va crește.

Traian a dus un prim război, în 101-102 d. Chr., l-a învins pe Decebal și i-a impus un tratat prin care acest rege al dacilor se angaja să-și distrugă cetățile, să nu facă alianță cu dușmanii Romei, să accepte arhitecți și ingineri romani și o oarecare supraveghere etc. De fapt, să devină un client al Romei. Dar Decebal n-a respectat tratatul, a reclădit cetăți, a căutat alianțe, până departe, cu dușmanii Romei; atunci Traian a hotărât o a doua campanie de cucerire a Daciei și înlăturarea lui Decebal.

Războiul are loc în 105-l06 d. Chr. Traian a pus pe un arhitect grec din Siria, Apollodor din Damasc, să clădească un pod pe Dunăre, la Drobeta, acolo unde e acum Turnu-Severin, pod care a fost privit ca o adevărată minune pentru acea vreme.

Pătrunde în Dacia cu legiunile lui, iar alt corp de armată trece Dunărea din Scythia Minor (Dobrogea). Au loc lupte crâncene și, în cele din urmă, romanii cuceresc capitala Sarmizegetusa, iar Decebal se sinucide, pentru a nu cădea în mâinile învingătorului și a nu fi adus ca rob în cortegiul triumfal al lui Traian la Roma.

Pentru a reconstitui acest război între romani și daci, avem la Roma un monument, rămas întreg până în zilele noastre printr-o adevărată minune, Columna Traiană, pe care se încolăcesc, de jos în sus, basoreliefuri povestind toată desfășurarea cuceririi Daciei, ca într-o„bandă desenată" în care putem nu numai urmări fazele războiului, ci și descoperi care erau portul și armele din ambele tabere, chiar și portul femeilor dace, și ce fel de vite se creșteau în țară etc. Columna Traiană e o adevărată comoară pentru istorici și etnologi.

Iată  acum  această  mare  țară,  destul  de  populată,  devenită  colonie  romană.  Ce înseamnă colonie romană? Înseamnă că regatul lui Decebal va trece de-acum sub administrarea directă a Romei. Provincia „Dacia" nu cuprindea toate teritoriile ce vor fi mai târziu locuite de români; ea se limita la Oltenia de azi și cam două treimi din Transilvania. Scythia Minor era deja integrată în provincia romană Moesia (nord-estul Bulgariei de azi). La răsărit de Olt și de Carpați erau câteva întărituri și posturi înaintate, pentru a rezista atacurilor dacilor nesupuși și ale altor triburi, în provincia propriu-zisă, un întreg aparat administrativ se va instala, alături de legiunile menite să asigure pacea înăuntru și paza granițelor. Se vor construi orașe după tipul „urbelor" romane și o rețea de drumuri care să le lege. În fine, și mai cu seamă, romanii vor proceda la o intensă colonizare cu elemente din afara provinciei. Într-adevăr, după ce au făcut mii de prizonieri, după ce au omorât mii de luptători daci, după ce alte mii vor fi fugit peste munți (dar n-au putut lua cu ei pe toată lumea, au rămas femei, copii, bătrâni), învingătorii au purces la repopularea provinciei cu coloniști romani. Cine să fi fost acești coloniști?

Iată o explicație pe care mi-a sugerat-o un profesor francez de istorie antică, Jerome Carcopino, care a descoperit un lucru la care nu se gândise nimeni până atunci. De ce a putut veni atâta lume în Dacia în puțini ani? Fiindcă acolo se găsea aur.

Decebal avea un tezaur colosal, pe care-l ascunsese sub un râu, dar unul dintre captivii luați de romani a dezvăluit taina. Iar romanii au găsit acolo aur în cantități uriașe. Apoi se știe că se putea extrage aur din Munții Apuseni.

Carcopino a avut o idee foarte simplă: „Ia să văd cum arăta moneda romană înainte de Traian și ce devine ea în timpul domniei lui Traian" — și constată că, de unde banul de aur înainte de Traian era subțire ca o foiță de țigară, la sfârșitul domniei lui e gros. Înseamnă că a reevaluat moneda de aur a Romei pe baza exploatării aurului din Dacia. Se întâmplă, ca să comparăm  cu istoria modernă, ceva asemănător descoperirii aurului din California, în veacul trecut, care  a declanșat în Statele Unite un gold rush, cum spun americanii, o goană după aur. Așa se explică probabil cum au putut veni în Dacia, în puține generații, mii și mii și zeci de mii de coloniști din toată împărăția. Altfel nu s-ar explica cum, în puținul timp cât a durat această colonie romană, populația să fi fost complet romanizată.

Desigur, n-a avut loc, ca în America, o năvală dezordonată, o masă de inițiative individuale. A fost o colonizare organizată de împărăție. Cronicarul zice că împăratul a adus în  Dacia mulțime „din toată lumea romană" (ex toto orbe romano). Dar, fără îndoială, faptul că se  găsea acolo aur trebuie să fi favorizat recrutarea de coloniști.

Iată însă că arheologii români au pus la îndoială teza lui Carcopino fiindcă nu s-au găsit  dovezi că minele de aur din Munții Apuseni să fi fost exploatate de pe vremea dacilor; de abia după transformarea în colonie romană avem dovezi de scule de minerit precum și dovezi documentare privind aducerea de mineri din vechi provincii romane. Vedeți prin acest exemplu ce greu e să stabilești exactitatea unui fapt istoric!

De unde să fi venit coloniștii? Din toate părțile împărăției și mai cu seamă din regiunile  vecine cu Dacia, din Iliria de pildă, care era colonie romană de sute de ani - prin urmare ilirii erau deja romanizați. Au venit desigur coloniști și din Italia. Și aici are loc iarăși un fenomen interesant: pe măsură ce s-au întins posesiunile romane în urma unor neîncetate războaie, a crescut și numărul de robi, prizonieri de război aduși în Italia. Care a fost consecința socială a acestui mare număr de sclavi?

Țăranii din Italia sărăceau fiindcă proprietarii de pământ, în loc să-l lucreze cu localnicii din jur, lucrau pământul cu robi. Asta explică de ce atâția țărani din Italia se angajau în legiuni sau plecau să populeze Iliria, Galia, sau Dacia. Din punctul de vedere al limbii, s-a constatat de pildă că limba română se apropie cel mai mult de unul dintre dialectele din sudul Italiei. Au venit probabil și de acolo mulți să caute aur în Dacia.

Dacia colonizată de romani a putut în foarte puține generații să devină atât de prosperă încât  să i se spună Dacia Felix, Dacia fericită. Din păcate, fericirea n-a durat prea mult. S-au clădit câteva orașe; acolo unde fusese Sarmizegetusa s-a dezvoltat orașul numit Ulpia Traiana, după numele împăratului; în locul Clujului de azi a apărut un oraș numit Napoca. Dacia a devenit o colonie bine organizată, ca întreg imperiul, cu un grad înaintat de civilizație în orașe, cu băi publice, arene pentru jocuri etc. S-au construit drumuri — mai avem și astăzi porțiuni de drumuri făcute de romani, care trec prin Carpați, dovedind talentul lor de constructori.

In treacăt fie spus și ce s-a întâmplat cu podul acela de pe Dunăre, care era o minune a lumii. Chiar un succesor al lui Traian a dat ordin să se dărâme podul. Romanii l-au clădit, romanii l-au dărâmat. De ce? Le-a fost teamă, când au început primele năvăliri barbare de mai mari proporții, ca podul acela să nu folosească năvălitorilor pentru a pătrunde și mai adânc în imperiu. S-a scos deci toată „șoseaua", puntea de pe pod, iar timp de veacuri nu s-au mai văzut decât pilonii în Dunăre.