Înapoi la: Istoria prin sunet si atingere
Revolta Asăneştilor și „regatul vlahilor și al bulgarilor”
Cumanii au pătruns până în Bulgaria — Bulgaria care nu mai există ca stat independent de la fioroasa represiune a împăratului bizantin Vasile al II-lea zis Bulgaroctonul. Or, în toată acea regiune mai trăia încă o importantă populație de limbă română care, fără îndoială, păstrase un contact neîntrerupt cu românii de la nord de Dunăre. Acești valahi se îndeletniceau în special cu creșterea oilor, de unde, cu vremea, termenul de vlah a devenit, la bulgari și la greci, sinonim cu cioban.
În 1185, doi frați vlahi din regiunea Târnovo, Petru și Asan, certați pe motive fiscale cu împăratul bizantin Isaac Anghelos, și fiindcă acesta refuzase continuarea unui serviciu militar al acestor vlahi în armata bizantină, amuțesc ținutul întreg, și pe vlahi și pe bulgari, împotriva împărăției. Cum, după doi ani de lupte, soarta armelor le e potrivnică, trec Dunărea și se întorc de acolo cu alți români și cu călărime cumană, iar, după un timp, îi înving pe bizantini. Această imediată alianță româno-cumană mă face să cred că acei frați vlahi de la Târnovo aveau cu căpeteniile cumane o legătură mai veche, poate chiar o încuscrire, întrucât numele Asan e cuman. Petru și Asan vor prelua însă coroana foștilor țari bulgari, căci aceasta reprezenta tradiția statală a locului, întreruptă de bizantini cu 200 de ani în urmă. Un al treilea frate, Ioniță, zis pe grecește Kaloioannes, adică cel Frumos (sau cel Viteaz?) duce și mai departe ambiția familiei, obținând o coroană regală de la marele Papă Inochentie al III-lea. Corespondența între papă și Ioniță dovedește clar că acesta din urmă își reclama originea sa romană și că papa o recunoștea (se știe ce bine informată a fost întotdeauna papalitatea!).
Lucrurile se vor încurca însă în urma cuceririi Constantinopolului, în 1204, de către cruciații celei de-a patra cruciade, deviate de la drumul ei de lăcomia și viclenia venețienilor. (Eveniment dramatic cu consecințe incalculabile, căci de atunci s-au învrăjbit atât de rău Bisericile din Apus și Răsărit, catolicii și ortodocșii, încât nu s-au mai putut împăca nici până azi.) Ioniță va părăsi obediența romană pentru a reveni la ascultarea față de patriarhul grec (refugiat la Niceea, în Asia Mică) și, purtând război cu cruciații, cu frâncii, în 1205, îl va învinge, la Adrianopol, cu ajutorul cumanilor, pe împăratul latin Baldovin de Flandra, care va pieri în beciurile de la Târnovo. Dar statul Asăneştilor, instalat în tradiția politică și culturală a primului țarat bulgar, nu va mai fi cunoscut după Ioniță ca „regat al vlahilor și al bulgarilor", cum îi spun cronicarii „frânci", ci numai ca al „doilea țarat bulgar", participarea inițială a românilor la această mare înfăptuire fiind cu vremea estompată, până la a permite afirmația (chiar ridicolă) a unei anumite istoriografii bulgare, că a fost vorba de un „regat al bulgarilor și al ciobanilor"...