Înapoi la: Istoria prin sunet si atingere
Invazia mongolă
În primii ani ai veacului al XIII-lea apare deodată la celălalt capăt al Eurasiei, pornind din stepele Mongoliei, o formidabilă putere, neprevăzută și nemaiîntâlnită în violența ei, cea a călăreților mongoli ai lui Genghis-Han. Trebuie să ne oprim o clipă asupra fenomenului mongol, nu numai fiindcă e un moment crucial din istoria universală, ci și fiindcă a avut la noi — la mii și mii de kilometri depărtare — urmări de o importanță capitală. Uriașa armată a lui Genghis-Han, admirabil organizată, încadrată de călăreții tribului său mongol, dar cuprinzând cu timpul multe alte seminții de rasă mongolă sau turcă, se urnește în 1206 și cucerește mai întâi tot nordul Chinei. Mongolii vor porni apoi către Apus, vor nimici mai târziu mai multe țări asiatice, între care regatul persan, punctând de fiecare dată înaintarea lor cu măceluri de masă de o nemaipomenită cruzime — piramide de sute de mii de capete după cucerirea fiecărui mare centru.
Faima lor și spaima se răspândesc ca un pârjol în lumea întreagă. Marele Han moare în 1227 și împărăția se împarte între fiii lui, dintre care unul e ales „Mare Han"; dar, chiar înainte, o armada cum nu mai cunoscuse pământul pornise prin Siberia spre Europa, sub comanda unui nepot al lui Genghis-Han, Batu-Han. La nord de Marea de Azov, pe Kalka, o coaliție a cumanilor albi cu rușii marelui cneaz de la Kiev, împăcați cu acest prilej, suferă, în 1223, o cumplită înfrângere. Vestea ajunge îndată la cumanii negri din părțile noastre. De teama pericolului mongol, de unde până atunci cumanii respinseseră toate tentativele de creștinare, ucigând mai mulți misionari, călugări catolici, căpetenia cumanilor negri cere acum regelui Ungariei să-i acorde protecția și să trimită grabnic un episcop, pentru ca tot poporul să fie creștinat. O impunătoare delegație sosește în 1228 peste Carpați, undeva la granița Moldovei cu Muntenia, având în fruntea ei pe însuși fiul regelui, viitorul rege Bela al IV-lea, și pe primul prelat al Ungariei, arhiepiscopul de Strigonium (Eszter-gom). Zeci de mii de cumani sunt botezați o dată cu căpetenia lor și e creat pe loc un episcopat al cumanilor, care va prelua numele râului Milcov (episcopatul Milcovensis), unde s-au clădit îndată biserică, palat, cetate – din care nu va rămâne nimic, căci 13 ani mai târziu va trece pe acolo iureșul mongol.
În 1241 trei coloane mongole înaintează din părțile Rusiei către Apus, distrugând pe rând cnezatele rusești, regatul polon sprijinit de cavaleri germani, și trecând peste țara noastră, unde vor întâlni în nord rezistență din partea sașilor de curând instalați la minele de la Rodna, iar în sud din partea unei formațiuni „valahe" și, întrunite, nimicesc în Ungaria armata regelui Bela. Acesta nu-și găsește scăparea decât refugiindu-se pe o insulă din Adriatica. Se așteaptă ca puhoiul mongol să se îndrepte acum către marile țări din Apus. Dar, în 1242, mongolii se retrag subit, nu din pricina vreunui contraatac creștin, ci fiindcă a sosit vestea morții Marelui Han, iar toți frații, fiii și nepoții lui se grăbesc către Karakorum pentru alegerea noului Han. În treacăt trebuie spus că conducătorii Apusului, papa, regele Franței, regele Angliei, au crezut un moment că s-ar putea folosi de acești nou-veniți atât de temuți împotriva puterii musulmane, care rămânea, în gândul lor, marele adversar al creștinătății.
Europa centrală și apuseană va avea totuși răgazul de a se reface și întări. Mongolii însă nu s-au retras cu totul din Europa, ci au înființat, în sud-estul Rusiei, pe Volga inferioară, un stat puternic, cunoscut sub numele de Hoarda de Aur, care va ține în vasalitate principatele rusești timp de peste 200 de ani, și va roi și mai la apus, pe malul Mării Negre și în Crimeea, unde mongolii se vor contopi cu foștii cumani albi, a căror limbă o vor adopta. Sunt cunoscuți, de atunci, sub numele de tătari, și vor reprezenta pentru țările noastre, veacuri de-a rândul, prin raziile lor sălbatice, o permanentă primejdie. Chiar din primele decenii ale secolului al XIV-lea, constatăm că formațiunile politice bulgărești, sârbești și românești se află în raport de vasalitate față de acești hani tătari instalați pe malul nordic al Mării Negre. Formidabila expansiune mongolă va avea însă, după cum vom vedea mai târziu, și urmări pozitive, cel puțin pentru români.