Pelicanul comun- Pelecanus onocrotalus și Pelicanul creț –Pelecanus crispus

(Ordinul Pelecaniformes; Familia Pelecanidae)

Pelicanii sunt păsări mari, și ca sa va faceți o idee, sunt mult mai voluminoși decât un curcan. Au corpul acoperit cu un penajul alb. Sunt păsări acvatice, adică își petrec viața pe ape. Ca majoritatea păsărilor acvatice au picioarele așezate în partea posterioară a corpului, dar mult pe spate, ceea ce le conferă un aspect greoi și o aparentă nesiguranță când se deplasează pe uscat. În aer, silueta lor are aspectul unui pterodactil în zbor. Pterodactili erau dinozauri adaptați la zbor, iar pelicanii seamănă mult cu acești dinozauri.

În toată lumea există opt specii de pelicani actuali și zece specii fosile. Resturi osoase vechi de 30 - 40 milioane de ani au fost găsite în depozite oligocene și se aseamănă cu cele ale pelicanilor actuali. Și unii și alții sunt reuniți în același gen Pelecanus.

Pelicanii sunt cunoscuți de mult timp și originea numelui lor se pierde în antichitate. Grecii și romanii îi numeau "pelecan" și toate popoarele europene au continuat să-i numească tot așa, numai spaniolii și portughezii îi spun "alcatraz".

În Evul Mediu existau numeroase credințe, foarte răspândite, despre această pasăre bizară. Se afirma că pelicanul își hrănește puii cu propriul sânge prin rănirea pieptului cu ciocul, deoarece păsările adulte, în perioada de împerechere, au pe piept, mai precis in zona gușii, o pată alb gălbuie, ușor roșcată, ca o pată de murdărie, ceea ce dă senzația că pasărea s-a rănit. Asemănarea cu suferința lui Cristos a făcut din pelican, multă vreme, simbolul carității și pietății.

pelican 4

Ciocul pelicanilor este lung și pare greu, dar în realitate este foarte ușor. La exterior, pe deasupra, este acoperit cu o substanță cornoasă de culoare galbenă. Sub cioc are o tegument dilatabil, sub formă de gușă numit sac gular. Sacul gular al pelicanului poate să conțină 13 litri, de 2-3 ori mai mult decât stomacul.

Această membrană dilatabilă de la gât poate să joace rolul de termoregulator, asemeni limbii mamiferelor, pentru că păsările nu au glande sudoripare. Pelicanii, deși par păsări greoaie, au corpul foarte ușor, din cauza sacilor de aer de sub piele. Din această cauză se scufundă greu și sunt obligați să practice pescuitul colectiv. Alte specii plonjează în picaj de la înălțime mare, scufundându-se până la 3- 9 m.

Pelicanii sunt păsări gregare, adică cuibăresc în colonii cu mii de exemplare. Cuibul este simplu, așezat pe sol. Cele 2 – 4 ouă sunt clocite alternativ de părinți 4 – 5 săptămâni. Când ies din ou, puii sunt foarte mici, au în jur de 8 cm, sunt golași și orbi. Sunt hrăniți 2 luni cu pește semidigerat, pe care îl iau introducând capul în sacul gular al părinților. Pelicanii tineri cresc greu și capătă penajul de adult după 3 ani. Se înmulțesc la vârsta de 3-4 ani. În natură, în sălbăticie, trăiesc până la 30 ani, însă foarte puține păsări ajung la această vârstă. Puii de pelican au fost sacrificați multă vreme pentru grăsimea folosită la iluminat. De asemenea, în India și China, grăsimea de pui de pelican se crede că ar avea calități curative, adică poate vindeca diverse boli. În țara noastră sunt două specii de pelican: pelicanul comun și  pelicanul creț.

Pelicanul comun este răspândit în estul Europei, în Africa și Asia de sud-vest cu areal insular. Pelicanii din Europa și Asia sunt migratori, cei din Africa sunt sedentari. În Europa, specia este considerată rară și are un statut de conservare defavorabil. În România, Rusia și Ucraina cuibăresc 4000 – 4500 de perechi, ceea ce reprezintă aproximativ un sfert din populația palearctică. Preferă bălțile și lacurile întinse cu plauri, stufărișuri, pentru construirea cuiburilor și pește pentru hrană. În România cuibărește în Delta Dunării, într-o colonie mare pe lacurile Buhaiova-Hrecisca. România deține nucleul principal al populației europene de pelicani comuni.

Este oaspete de vară  din aprilie până în octombrie. Sosirile masive de primăvară au loc în a doua jumătate a lunii aprilie, iar plecările din toamnă în ultima parte a lunii septembrie. Pelicanii solitari observați iarna nu pot migra deoarece sunt bolnavi sau slăbiți.

Pelicanul comun cuibărește în colonii mari pe plauri. Femela depune 2 ouă la sfârșitul lunii aprilie sau începutul lui mai, pe care le clocește 32-35 zile. Puii se dezvoltă lent. Se hrănesc numai cu pește. După sezonul de reproducere se adună în cârduri mari de sute de exemplare și se deplasează în căutare de hrană și teritorii noi. Pot fi întâlniți astfel în lungul Dunării și litoralului.

Pelicanul creț are areal insular în sudul regiunii Palearctice, din Muntenegru până în Mongolia, iar spre sud până în golful Persic. În Europa cuibărește în Muntenegru, Grecia, Albania, România, Bulgaria, sudul Rusiei europene, alte țări din Caucaz. Efectivul în aceste țări nu depășește 1400-1800 de perechi. Este pasăre migratoare. În România cuibărește în Delta Dunării și complexul lagunar Razelm-Sinoe.

Coloniile sunt restrânse și nu depășesc 100 de cuiburi. Efectivul populației din România are 300-400 de perechi, adică 25% din populația europeană. Preferă bălțile și lacurile întinse, cu stufăriș (plauri) pentru cuibărit și suprafețe libere de apă pentru hrănire. Se hrănește cu pește. Este oaspete de vară din aprilie până în octombrie și cuibărește în colonii mici. Femela depune două ouă la sfârșitul lunii aprilie, începutul lunii mai, pe care le clocește 30-32 de zile. Distrugerea cuiburilor, reducerea și fragmentarea teritoriului de cuibărit și hrănire, intoxicarea cu substanțe organo-clorurate, distrugerea cuiburilor de factorii naturali, toate acestea reprezintă factori limitativi ai efectivului populației de pelicani creți din România.

 Pelicanii nu au glas minunat ca alte păsări, de aceea ei nu s-au bucurat, de-a lungul timpului, de atenția și simpatia deosebită a oamenilor și nu îi vom găsi în prea multe lucrări literare sau în muzică.

pelican 2