Pașalâc sau țară autonomă cu domni străini?

Aceste două momente cruciale în desfășurarea raporturilor noastre cu Poarta Otomană, trădarea lui Dimitrie Cantemir în 1711 și destituirea și tăierea capului lui Brâncoveanu în 1714, au avut drept urmare o înăsprire a controlului otoman asupra Principatelor. Nemaiavând încredere în domnii pământeni pe care și-i alegeau boierii noștri, turcii au hotărât de-acum să numească ei domnitorii, alegându-i printre marii lor slujitori greci proveniți din acea oligarhie — aristocrație a banului și a nașterii — care se reconstituise în cartierul Fanar al Constantinopolului. De-atunci începe ceea ce s-a numit la noi în țară „Epoca fanariotă" — de la 1711 în Moldova, de la 1716 în Muntenia, după ce turcii au tăiat și pe succesorul lui Brâncoveanu, pe vărul său Ștefan Cantacuzino, împreună cu tatăl său, învățatul stolnic Constantin Cantacuzino, și cu unchiul său, marele spătar Mihai Cantacuzino. Dacă-i adevărat că ei uneltiseră căderea Brâncoveanului, atunci au plătit la rândul lor.

Pentru a înțelege mai bine situația Principatelor și dilema care se ridica, trebuie spus în două cuvinte ce era un pașalâc turcesc și ce era un ținut sub protectoratul Porții Otomane.

Am văzut cum au căzut rând pe rând țările creștine din jur: două țarate bulgărești, regatul sârb după faimoasa bătălie de la Kossovo, rămășițele Imperiului Bizantin, în cele din urmă și regatul ungar — toate prefăcute în provincii ale Imperiului Otoman, guvernate fiecare de un pașă, general și guvernator turc, de unde numele de pașalâc pe care-l dăm fiecărei mari împărțiri administrative (turcii le numeau mai curând vilayef). În aceste pașalâcuri, deci în Grecia, Albania, Bulgaria, Macedonia, Serbia, Bosnia, turcii puteau stabili coloniști turci, puteau clădi moschei, puteau face, prin tot felul de metode, prozelitism musulman — ceea ce a avut urmări durabile, perceptibile și azi în mai multe zone din Balcani: două treimi din Albania, jumătate din Bosnia, o parte din Bulgaria și din Macedonia au fost islamizate, de unde, până azi, conflictele dramatice din Bosnia, din Kosovo etc.

De ce au rămas Muntenia și Moldova, mai apoi și Transilvania, cu o guvernare autohtonă și n-au fost transformate în pașalâc și guvernate direct de administratori turci? Aici istoricii nu sunt toți de aceeași părere — nu există explicație unică și satisfăcătoare. Unii spun că rezistența îndârjită a unor voievozi ca Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare sau Petru Rareș e cauza. Alții, că turcii au înțeles interesul de a avea un fel de „zonă tampon" între ei și regatele ungar și polon, ținuturi fără prezență militară turcă directă care să îngrijoreze acele două state creștine, dar care, tributare Porții Otomane și silite să-i fie credincioase, nu mai prezentau o primejdie pentru Constantinopol. O a treia explicație originală a sugerat-o, în perioada interbelică, istoricul Petre P. Panaitescu: turcii ar fi constatat că ținuturile administrate de ei sărăciseră în scurtă vreme, nemaiputând fi folosite ca surse de aprovizionare a împărăției și în special a capitalei Constantinopol. În schimb, țările române, lăsate în semiindependenţă, în orice caz sub ocârmuire autohtonă, puteau rămâne grânarul Constantinopolului, ceea ce au fost într-adevăr timp de veacuri, Poarta impunând un monopol la export pentru grâne, vite, lemne, miere și ceară — la prețuri stabilite de ea.

Probabil că toate explicațiile au un sâmbure de adevăr, dar cred că dorința de a avea spre nord o zonă relativ neutră — mai întâi față de Ungaria, apoi față de Polonia, în sfârșit față de Rusia și Austria — trebuie să fi fost determinantă. S-a adăugat, în epoca fanariotă, un motiv suplimentar, mai puțin evident, și în orice caz nemărturisit, dar de mare importanță pentru turci: domnii fanarioți trimiși la București și Iași erau folosiți ca informatori privind cele ce se petreceau în Apus, în Polonia, în Rusia. Prin cunoașterea limbilor, prin lectura și interpretarea ziarelor din Occident, prin negustori și prin agenți de-ai lor, domnii fanarioți au fost, timp de generații, spionii oficiali ai Porții privind treburile apusene. Iar când devii informator, tentația de a face dublu joc e mare!