Instalarea forțată a sistemului comunist

Perioada care începe cu ocupația sovietică a răsturnat toate valorile societății românești. Mare parte din elita noastră intelectuală și politică a fost fie suprimată în închisori sau la canalul Dunăre-Marea Neagră, fie obligată să se exileze. S-a instaurat o teroare pe care cei ce n-au trăit-o nu sunt în stare să și-o închipuie. Lumea gândea un lucru, dar spunea altceva. A existat un fel de schizofrenie, ca să ne exprimăm în termeni psihiatrici, iar aceasta a durat vreme de 45 de ani.

Regimul, desigur, a avut realizările lui: a redus considerabil analfabetismul; dar când pui învățământul în slujba exclusivă a unei ideologii străine și mincinoase, și suprimi cu sălbatică brutalitate orice libertate de gândire, nu anulezi oare tot câștigul alfabetizării?

S-a întins rețeaua șoselelor asfaltate (de calitate submediocră), s-au dublat liniile de cale ferată, mai cu seamă s-au construit multe uzine, accelerând forțat industrializarea țării, ceea ce a dus în mod fatal la o urbanizare precipitată și de calitatea cea mai proastă, într-un cuvânt, totul s-a făcut prost. Afirmația că realizările din această perioadă n-ar fi fost posibile fără regimul comunist e ridicolă. De pildă, pentru reconstrucția Europei de Vest după cumplitele distrugeri ale războiului, americanii au promovat faimosul „Plan Marshall" (după numele generalului, fost Șef de Stat-Major, apoi Secretar de Stat — adică ministru de externe). Acest plan de ajutorare economică, eșalonat pe mai mulți ani, a permis revenirea la normalitate a jumătății apusene a Europei. Când unele state din zona comunistă, de pildă Cehoslovacia, au vrut și ele să beneficieze de acest program, Uniunea Sovietică s-a opus categoric. Închipuiți-vă ce ar fi devenit țara noastră dacă ar fi putut profita și ea de această mană cerească! În schimb, sovieticii ne-au stors cât au putut cu celebrele lor SOVROM-uri și ne-au silit să avem o economie de tip sovietic, cu o industrie nesănătoasă.

Culmea aberațiilor economice a fost atinsă sub Ceaușescu, succesorul lui Gheorghiu-Dej la conducerea partidului și a țării. La început mai puțin brutal decât predecesorul său — căci în vremea lui Gheorghiu-Dej a avut loc distrugerea sistematică, conform tezelor lui Lenin, a tuturor păturilor sociale mai răsărite, nu numai la nivelul straturilor sociale mai înalte, ci și la sate, morți cu miile, cu zecile de mii, în închisori, la canalul Dunăre-Marea Neagră, în deportări etc., cu vremea însă, Ceaușescu și-a pierdut orice simț al măsurii. Incult, dar șiret și ambițios, a avut o reală dibăcie politică, nu numai pe plan intern spre a-și consolida puterea dictatorială, ci și pe plan extern pentru a da unor mari oameni politici din Occident, ca generalul de Gaulle sau președintele Nixon, impresia că el încerca să desprindă România din cleștele sovietic. În aceste încercări n-a mers însă niciodată atât de departe încât să-i îngrijoreze pe stăpânii Kremlinului. Ba probabil că, având asentimentul lor, România a fost veriga din lanțul de state satelite ale Uniunii Sovietice care păstra legătura cu țări devenite inamice, ca Israelul, Albania sau China.

În același timp, la adăpostul reputației de pretinsă independență, Ceaușescu lăsa serviciile sale „speciale" să dea în Occident lovituri spectaculoase care, vădit, nu puteau folosi decât serviciilor secrete ale URSS. Ceaușescu a fost însoțit și încurajat de oportuniști nepregătiți și fără scrupule, care i-au inspirat planuri de dezvoltare cu totul absurde — de pildă, hotărârea creării unor uriașe oțelării într-o țară lipsită de cele două materii prime necesare, fier și cărbune, precum și de suficientă energie, iar aceasta tocmai în conjunctura în care cererea de oțel pe piața mondială era în descreștere din cauza unei adevărate revoluții tehnologice. Și, pe lângă o seamă de alte erori majore în planificarea economică, a început lucrări faraonice în capitala țării, după modelul altor demenți ai lumii comuniste, ca Mao Tse Dun sau Kim Ir Sen.

Câte școli, spitale, șosele s-ar fi putut clădi cu miliardele cheltuite pentru dărâmarea (cu o nemaipomenită lipsă de omenie) a unui întreg cartier al Bucureștilor și ridicarea acelei monstruoase clădiri numite „Casa Poporului", precum și a acelui bulevard luxos, mai lung și mai larg decât Champs-Elysees de la Paris! Propaganda comunistă a făcut caz de toate aceste „realizări", însă o creștere economică sănătoasă, cum a fost cea din anii interbelici, ne-ar fi adus azi mai departe.

În ochii mei însă, aceste erori majore în opțiunile economice, care sunt la originea crizei dramatice prin care trecem acum, nu sunt moștenirea cea mai tragică a regimului comunist. Moștenirea cea mai tragică constă în faptul că acea jumătate de secol ne-a stricat sufletul.

Un regim în care minciuna a fost ridicată la rangul de metodă de guvernare, în care teroarea a dezvoltat lașitatea la cei mai mulți și eroismul imprudent la câțiva, în care delațiunea a fost considerată virtute, în care furtul, nu numai din bunul statului dar și din cel al vecinului, a sfârșit prin a apărea legitim din cauza privațiunilor permanente și a exemplului de înșelăciune venit de sus, un asemenea regim nu putea să nu lase urme profunde în mentalități și comportamente.

Ele sunt astăzi piedica majoră în integrarea noastră într-o lume nouă. Răul mi se pare atât de adânc și de generalizat încât nu știu dacă generația celor care acum sunt tineri îl va mai putea stârpi. Moralitatea batjocorită se repară mai greu decât uzinele învechite. Poate doar generațiile următoare să reușească a regăsi echilibrul, dacă ar ști, cu hotărâre, să impună cultul cinstei, al respectului pentru cuvântul dat și pentru semeni.

Pe plan politic, îmi pun nădejdea în dezvoltarea unui regim parlamentar civilizat. Mi se va răspunde că au presă proastă Parlamentul, „politicienii" etc. Vă amintesc butada lui Winston Churchill: sistemul parlamentar e detestabil... dar e cel mai puțin rău din câte cunoaștem. Apoi îmi pun nădejdea în integrarea noastră în marea comunitate europeană, în marea familie a Europei unite, în care țările care au aderat acum 15-20 de ani au făcut un salt înainte fenomenal. Am văzut cu ochii mei: Grecia de azi față de Grecia de acum 20 de ani e de nerecunoscut. Până și țări mari și bogate ca Franța au fost transfigurate din punct de vedere economic de când au inițiat (cu multe reticențe interne) această Uniune acum 50 de ani. Acolo e și viitorul țării noastre.

Nu înseamnă să idealizăm naiv Occidentul. Dar geniul fiecărui popor stă în a ști să adapteze propriei sale moșteniri integrarea într-un ansamblu mai larg. Eu cred că abilitatea noastră politică ne va ajuta nu numai să intrăm în acest mare ansamblu continental, dar și să jucăm în sânul lui un rol de frunte. Este crezul meu. Rămâne ca generațiile viitoare să-l împlinească!

„Stema Republicii Populare Române reprezintă munți împăduriți, deasupra cărora se ridică soarele. În partea stângă a stemei se află o sondă. Stema este încadrată de o cunună de spice de grâu. În partea de sus a stemei se află o stea în cinci colțuri. În partea de jos a stemei, spicele sunt înfășurate într-o panglică tricoloră pe care sunt scrise literele R.P.R.”[33] Modificarea majoră adusă de noul act legislativ era plasarea stelei roșii cu 5 colțuri pe razele dintre spicele cununii, în capul stemei, asemănătoare stemei sovietice din acel timp.

„Stema României simbolizează statul român național, suveran și independent, unitar și indivizibil și se compune din două scuturi suprapuse: scutul mare și scutul mic.
Scutul mare, pe albastru, are o acvilă de aur cu capul spre dreapta, cu ciocul și ghearele roșii, cu aripile deschise, ținând în cioc o cruce ortodoxă din aur, în gheara dreaptă o sabie, iar în gheara stângă un buzdugan.
Pe pieptul acvilei se găsește scutul mic sfertuit cu insițiune:
a) în primul cartier este stema Țării Românești: pe albastru, o acvilă de aur cu ciocul și ghearele roșii, ținând în cioc o cruce ortodoxă de aur, însoțită de un soare de aur la dreapta și de o lună nouă de aur la stânga;
b) în cartierul doi este stema Moldovei: pe roșu, un cap de bour negru, însoțit de o stea de aur între coarne, cu cinci raze, de o roză cu cinci foi la dreapta și de o lună conturnată la stânga, ambele de argint;
c) în cartierul trei este stema Banatului și Olteniei: pe roșu, peste valuri naturale, un pod de aur cu două deschideri boltite, din care iese un leu de aur ținând un paloș în laba dreaptă din față;
d) în cartierul patru este stema Transilvaniei, cu Maramureșul și Crișana: un scut tăiat de un brâu roșu îngust; în partea superioară, pe albastru, o acvilă neagră cu ciocul de aur, ieșind din brâul despărțitor, însoțită de un soare de aur la dreapta, de o lună de argint conturată la stânga; în partea inferioară, pe aur, șapte turnuri roșii, crenelate, dispuse pe doua rânduri, patru și trei;
e) în insițiune sunt reprezentate ținuturile Mării Negre: pe albastru, doi delfini de aur afrontați, cu cozile ridicate.[9]:Art. 1”
—Stema României, Legea 102/1992