Înapoi la: Ciripituri în natură
Cucuveaua – Athene noctua
(Ordinul: Strigiformes; Familia: Strigidae )
Pentru toate păsările din ordinul Strigiformes folosim termenul general de „bufniță”, păsări nocturne, foarte puțin cunoscute, vânători adaptați perfect la acest mod de viață, pe care le recunoaștem ușor după discul facial și ochii plasați în față. În limba română unele specii și-au obținut numele din cântecul lor, așa este cucuveaua (Athene noctua), ciuvica (Glaucidium passerinum) și ciușul (Otus scops).
Numele de strigă (Tyto alba) vine din cuvântul latinesc ”striga” și înseamnă „strigoi”, probabil asociat cu întunericul nopții, pe care îl preferă pentru vânătoare.
Buha sau bufnița (Bubo bubo) este uriașul acestui grup.
Ciuful de pădure (Asio otus), ciuful de baltă (Asio flammeus), huhurezul mic (Strix aluco), huhurezul polar (Strix uralensis), sunt specii de bufnițe comune în Europa.
Bufnița polară, Nyctea scandiaca, preferă zonele nordice de tundră polară, de aceea penajul ei este complet alb. La celelalte specii culorile variază cu combinații superbe de alb, galben, brun și cenușiu, ceea ce le dă o homocromie perfectă cu mediul așa încât cu greu le observăm în natură.
Cucuveaua este bufnița cea mai numeroasă, răspândită din bazinul mediteraneean până în China și în regiunea Afrotropicală, de la nivelul mării, până în munți, în localități rurale și orașele mai liniștite. Preferă parcurile, pădurile rare, luncile cu arbori bătrâni și scorburoși. Clocește în fiecare an. Sezonul de reproducere începe în februarie și durează până la jumătatea lui mai, cu variații care depind de regiunea geografică.
Cuibărește în scorburi, crăpături în maluri, case părăsite sau ruine, în poduri sau hornuri nefolosite. Ponta cuprinde 1-7 ouă, cu o medie de 3-4. S-au găsit cuiburi care aveau și 12 ouă. Perioada de incubație durează între 26-28 de zile. Puii sunt dependenți de părinți în jur de două luni. La ieșirea din ou, puii de cucuvea sunt neputincioși, golași și orbi, cu o greutate de 10-12 g. Femela rămâne la cuib alături de pui circa 16 zile.
Puii încep să caute și să prindă hrana după 28 de zile, dar sunt capabili să o ucidă doar după vârsta de 34 de zile. Cucuvelele înghit hrana fără să o rupă în bucăți. Resturile de oase și păr, sau resturile chitinoase ale insectelor (elitre, aripi, etc.), care nu pot fi digerate, sunt eliminate pe gură sub formă de cocoloașe, numite ingluvii.
După părăsirea cuibului, puii se împrăștie în zonele din jur, căutându-și un teritoriu de hrănire și cuibărire. Cucuvelele se reproduc după vârsta de un an. O cucuvea poate trăi în sălbăticie până la 15 ani, dar media este considerată de 4-5 ani. Rata mortalității la puii de cucuvele este de peste 50% anual, iar la păsările tinere și adulte este de 25-39% pe an.
Cucuvele sunt sedentare și filopatrice, adică rămân în apropierea locului unde au eclozat (au ieșit din ou). Sunt teritoriale. Teritoriul de cuibărit și de căutare a hranei variază în timpul anului, în funcție de sezon și are o suprafață cuprinsă între 2-95 de hectare. Pe timpul iernii, teritoriile vecine se pot suprapune. Un teritoriu mare presupune mai multă energie cheltuită pentru a vâna, dar și pentru apărarea lui, de aceea în perioada de reproducere, în timpul cuibăritului, vânează aproape de cuib, la o distanță de 500-600 m.
Cucuveaua este o pasăre foarte vocală cu un repertoriu cuprins între 20-40 de apeluri diferite, folosite pentru atragerea perechii, pentru apărarea teritoriului. Sunetele de alarmă și comunicare sunt folosite împotriva dușmanilor naturali sau a altor cucuvele vecine. Activitatea vocală variază. Maximul de apeluri sunt emise în timpul cuibăririi și cele mai puține în timpul iernii. Apelurile sunt frecvente în amurg și în zorii zilei.
Pasăre carnivoră, vânează în amurg și în prima parte a nopții. Se hrănesc cu micromamifere (șoareci și sobolani), păsărele, reptile, amfibieni, pești, insecte, moluște, crustacee și alte specii de nevertebrate. Până acum se cunosc peste 540 de specii de animale mici cu care se hrănesc. Cucuvelele folosesc ca teritorii de hrănire agroecosistemele din zonele rurale și suburbane. Aceste păsări de pradă, care se hrănesc cu rozătoare (micromamifere) și insecte, au rolul de a ține sub control populațiile speciilor considerate dăunătoare pentru culturile agricole.
Răpitoarele de noapte au jucat roluri diferite în tradițiile europene, dar la 90 % dintre ele, se credea că anunță moartea și dezastrul. În mod tradițional cucuveaua era asociată cu anunțarea morții. Pliniu cel Bătrân scria, acum două mii de ani, că cucuvelele erau prevestitoare numai de rău și erau cele mai prigonite dintre păsări.
În alte culturi și religii, cum ar fi Grecia antică, reprezentau înțelepciunea și cunoașterea și aveau rolul de protector supranatural, deoarece veghea lor nocturnă era asociată cu cea a bătrânului înțelept. În Atena antică, moneda de argint de 4 drahme avea pe o față imaginea cucuvelei ca simbol al patroanei orașului, Athena Pronoia, zeița greacă a înțelepciunii.
Astăzi atitudinea față de aceste păsări s-a schimbat mult în toate țările. Mulți copii ai celei de a doua jumătăți a secolului XX au crescut cu poveștile despre bătrânele bufnițe înțelepte, de la legendele grecilor antici, până la bufnița din „Winnie ursulețul” (Winnie the Pooh), Buha, cea care se dovedise în stare să citească, să scrie corect și care se fâstâcea când citea cuvinte neobișnuite!
Modificarea sau dispariția habitatului este o problemă majoră pentru aceste păsări. Pe drumurile intens circulate, care străbat pădurile pe distanțe mari, multe păsări cad victime, mai ales păsările tinere fără experiență, care sunt lovite de mașini. Pesticidele (substanțe otrăvitoare folosite pentru omorârea insectelor) și superstițiile (credințele populare neadevărate) ucid anual sute de exemplare de cucuvele.
Protejarea lor este acum o datorie pentru fiecare dintre noi. Prezența sau absența lor este un semnal important al calității mediului, de aceea le numim specii indicatoare. Le protejăm menajându-le în primul rând, habitatul natural. Amplasarea cuiburilor artificiale ar putea oferi șanse de supraviețuire, acolo unde este necesar.
Îngrijiți bufnițele pe care le găsiți rănite sau adresați-vă unei instituții specializate (Grădina Zoo sau Muzee de Științele Naturii) de unde veți primi sfaturi competente!
Nu capturați păsări din natură! Bufnițele sunt ocrotite în toată Europa, iar capturarea, uciderea, deranjarea sau distrugerea cuiburilor acestor specii, este considerată contravenție, adică o faptă pedepsită de lege.
