Înapoi la: Ciripituri în natură
Pupăza - Upupa epops
(Ordinul Bucerotiformes; Familia: Upupidae)
Pupezele sunt păsări frumos colorate, cu un penaj de culoarea scortișoarei, pe cap, burtă și jumătate de spate. Cealaltă jumătate a spatelui și coada sunt de culoare neagră cu dungi groase albe. Sunt de mărimea unei mierle, chiar mai mici și nu trec neobservate pentru ca au o coroană de pene pe creștet și un cioc lung, curbat și subțire, ceea ce le face să pară mai îndrăznețe și chiar mai lungi decât sunt în realitate.
Astăzi în lume sunt numai trei specii de pupeze, una în Europa și Asia (Upupa epops), una în Africa (Upupa africana) și una in Madagascar (Upupa marginata). Toate cele trei seamănă între ele și fac parte din același gen: Upupa. Atât numele științific cât și cel popular sunt inspirate din cântecul păsării. Așadar românilor li se pare că această pasăre cântă „pu-pu-pup, pu-pu-pup”, iar altor neamuri „upup-upupup”.
Pupăza sau Upupa epops este răspândiră din nord-vestul Africii, Insulele Canare și Europa, până la est și sud în Rusia centrală, nord-vestul Chinei și nord-vestul Indiei. În România pupăza este prezentă în zona de câmpie şi de deal. Este o pasăre termofilă, iubitoare de căldură, de aceea preferă terenuri însorite, deschise, cu vegetaţie lemnoasă dispersă.
Este specie migratoare, oaspete de vară. Cuibăreşte în scorburi, dar poate să-şi instaleze cuibul în locuri variate sub grămezi de pietre, trunchiuri, găuri din malurile apelor. Adesea cuiburile sunt lipsite de căptuşeală, iar femela depune 5-8 ouă direct pe substrat, pe care le cloceşte 16-19 zile, timp în care masculul hrănește femela. Obişnuiesc să ocupe mai mulţi ani la rând cuiburile vechi.
Pupezele sunt monogame, iar legătura dintre perechi durează doar un singur sezon. De asemenea, sunt teritoriale. Masculul cântă frecvent pentru a-și face anunțată prezența și posesiunea asupra teritoriului. Luptele de rivalitate dintre masculi și uneori dintre femele sunt frecvente și pot fi brutale.
În timpul disputelor păsările încercă să atace rivalii cu ciocurile lor lungi și subțiri, iar indivizii pot fi orbiți ocazional în aceste lupte. olo se simt în siguranță față de om.
Femela este singura responsabilă de incubarea (clocirea) ouălor. Mărimea pontei variază în funcție de regiunea geografică: păsările din emisfera nordică depun mai multe ouă decât cele din emisfera sudică. Ouăle sunt rotunde și alb-albăstrui-lăptoase atunci când sunt depuse, dar se decolorează rapid în cuib și devin din ce în ce mai murdare. Acestea cântăresc în jur de 4-5 grame. Uneori, când ponta a fost distrusă, este posibilă depunerea unei ponte de înlocuire. Incubația începe imediat ce este depus primul ou, astfel încât puii ies din ouă asincron, adică în zile diferite. Puii sunt apărați și încălziți de femelă între 9 și 14 zile. După aceea femela se alătură masculului în sarcina de a căuta și aduce mâncare puilor. Juvenilii părăsesc cuibul la vârsta de o lună, dar mai rămân în grija părinților încă o săptămână.
Pupezele au un sistem de apărare anti-prădător foarte bine dezvoltat, atâta timp cât stau în cuib. Glanda uropigială a femelei care clocește, crește în volum, se modifică și poate produce un lichid cu miros neplăcut. Astfel de modificări au și glandele uropigiale ale puilor, dar numai pe perioada cât stau în cuib. Aceste secreții sunt imprimate în penaj. Secreția miroase a carne în putrefactie și ajută la descurajarea prădătorilor, la izgonire paraziților și poate acționa și ca agent antibacterian. Secrețiile produse de această glandă se opresc cu puțin timp înainte ca puii să părăsească cuibul. Începând cu vârsta de șase zile, puii se pot apăra împotriva prădătorilor în alte moduri: pot direcționa jetul de fecale către intruși, pot șuiera într-un mod asemănător cu șarpele, păcălind prădătorul, sau pot lovi cu ciocul și cu o aripile intrusul nepoftit.
Hrana pupezelor este compusă din insecte. Uneori prind reptile mici, broaște, caută și materii vegetale, cum ar fi semințele și fructele de pădure. Se hrănesc de obicei pe pământ. Mai rar se vor hrăni în zbor, în aer. Cel mai frecvent căuta hrana pe sol pe terenuri deschise, fac pauză periodic pentru a cerceta terenul cu ciocul. Insectele și larvele de insecte sunt detectate cu ciocul și sunt extrase sau, în alte situații, sapă sau scurmă cu picioarele.
Dieta obișnuită include insecte și nevertebrate mici a căror lungime variază de la 10 până la 150 de milimetri. Prăzile mai mari sunt lovite de pământ sau de o piatră pentru a le ucide și pentru a îndepărta aripile și picioarele sau alte părți ale corpului greu digestibile. Pupezele consumă multe specii considerate de oameni ca fiind dăunătoare, din acest motiv beneficiază de protecție în multe țări.
Populaţiile acestei specii sunt în regres continuu din cauza reducerii şi distrugerii habitatelor. Tăierea arborilor bătrâni şi scorburoşi din grădini, livezi şi de pe marginea drumurilor, folosirea insecticidelor în agricultură care distrug insectele, hrana pupezelor, sunt factorii limitativi recenţi care contribuie la reducerea continuuă a efectivului acestei specii.
În România este protejată.
Este o pasăre cunoscută şi îndrăgită de copii mai ales din povestea „Pupăza din tei” a lui Ion Creangă, unde este numită şi „cuc armenesc”.
Linkuri
Pupăza din tei https://www.youtube.com/watch?v=YOnqSVx-I_A
