Urmașii lui Basarab. Anul 1359: alegem definitiv între Roma și Constantinopol

Lui Basarab, după o lungă domnie, îi urmează, în 1352, fiul său Alexandru. În primele documente externe referitoare la domnia lui, îl găsim în termeni buni și cu Papa și cu regele Ungariei. Dar în 1359, supărat că regele îi poprește corespondența directă cu Papa, de la care spera o recunoaștere ca domn „autocrat", adică suveran care deține domnia de la  Dumnezeu, iar nu printr-o alegere sau o numire, voievodul muntean se adresează patriarhului de la Constantinopol și împăratului bizantin, de-acum rămas doar cu prestigiul, nu și cu puterea de odinioară, și obține ca Mitropolitul de la Vicina, rămas fără mulți enoriași din cauza invaziilor tătare, să fie mutat la Argeș, la Curtea lui de „Domn autocrat al Țării Românești" (autocrator era termenul grecesc și samodrjavnîi, termenul slavon).

Cam în aceiași ani clădește frumoasa biserică domnească de la Curtea de Argeș, unde îl găsim în pronaos: personaj mărunt și smerit, zugrăvit îngenuncheat în fața chipului lui Cristos, al Maicii Domnului și al Sfântului Nicolae, sfânt foarte venerat în Biserica răsăriteană; probabil, de atunci, îl întâlnim în documentele grecești cu dublul nume Nicolae-Alexandru. (Istoricul Daniel Barbu a arătat de curând, cu argumente convingătoare, că la acea vreme o schimbare  de nume în cursul domniei nu putea avea loc decât în caz de schimbare de confesiune, eventual și cu un nou botez.) Anul 1359 apare astfel ca o a doua dată crucială, după 1330, dată când dinastia lui Basarab, cu toate sforțările Bisericii catolice și curții maghiare de a lega Țara Românească de Roma, a ales să se lege definitiv de Biserica de la Constantinopol, de care ținea de veacuri majoritatea locuitorilor țării.

Această întorsătură n-a fost, se înțelege, pe placul regelui Ungariei Ludovic I, unul dintre marii suverani ai dinastiei angevine, care a continuat presiunea și asupra succesorului lui Nicolae-Alexandru, Vladislav — rămas în memoria populară sub numele de Vlaicu Vodă. Dar nici acesta n-a schimbat linia politică a predecesorului său, ba a îndrăznit chiar să opună rezistență cu armele, ajungând în cele din urmă, în 1368, la un compromis favorabil țării sale: regele Ungariei, în schimbul jurământului de credință, îi recunoștea domnia asupra Țării Românești și Severinului, și-i dădea ca feudă și ducatul Făgărașului, dincolo de munți.

Biserica Domnească de la Curtea de Argeș

Biserica Domnească Sfântul Nicolae este unul dintre principalele obiective turistice din Curtea de Argeș, fiind primul monument de arhitectură religioasă de amploare din Țara Românească. Curtea Domneasca de la Argeș a fost construită inițial în secolul al XIII-lea, de voievodul român Seneslau.

La începutul secolului al XIV-lea, pe timpul domnitorului Țării Românești Basarab I (1310-1352) au fost ridicate biserica, palatul domnesc de pe latura de sud, turnul și zidul de incintă. În secolul al XVI-lea, domnitorul Țarii Românești Neagoe Basarab (1512-1521) a construit casa domnească de pe latura de nord. Palatul și casa domnească constituie, ca plan, tipuri reprezentative de arhitectură tradițională românească.

Ea reprezintă cea mai veche ctitorie voievodală de pe întinsul Țării Românești, atribuită legendarului Negru Vodă, despre care se știa că trăise la curțile sale din Argeș și fusese înmormântat acolo. Atât ne povestesc cele doua principale cronici ale Țării Românești - cea atribuita lui Radu Popescu și Letopisețul cantacuzinesc.

Concepută ca edificiu de cult și gropniță[i] domnească, această biserică trebuia să fie o construcție monumentală și să întrunească acele calități artistice și tehnice în măsură să satisfacă dorința de afirmare a unei domnii independente, ca aceea de după 1330 a lui Basarab I.

Dar față de tradițiile constructive și de stadiul de dezvoltare a arhitecturii pe teritoriul noului stat, meșterii locali cu greu ar fi putut concepe și realiza un astfel de monument. De aceea, ctitorii au chemat la Argeș o echipă de meșteri din ținuturile de veche artă bizantină din preajma Constantinopolului, cărora le-au cerut să zidească o biserică reprezentativă pentru noua situație înfloritoare a Țării Românești.

Stabilirea exactă a anilor în care a fost ridicată biserica și a numelui ctitorului acesteia ridică ceva dificultăți, deoarece vechea pisanie[ii] a bisericii a fost distrusă, în locul ei fiind zugrăvit Sfântul Ierarh Nicolae, hramul bisericii. Se crede că zidirea bisericii ar fi fost începută după anul 1340.

Grafit[iii]-ul de pe peretele nordic al naosului, descoperit în anul 1920, de pictorul D. Norocea, vorbește de moartea, în anul 1352, la Câmpulung, a domnitorului Basarab I. Deci construcția bisericii domnești a fost începută în timpul lui Basarab I, ea fiind ridicată și începută de tencuit în acea perioada. Grafit-ul amintit spune ca era scris "din anul 6860 (1352) când la Câmpulung moare marele Basarab Voievod".

Măreața biserică este zidită în interiorul zidurilor reședinței voievodale din secolul al XIII-lea, aflată în Curtea de Argeș. Deși construcția bisericii a început sub domnia lui Basarab I, ea va fi terminată însă sub domnia lui Nicolae Alexandru (1352-1364), pictura bizantină în frescă fiind lucrată în vremea lui Vlaicu Voda (1364-1377).

Picturile murale interioare, deosebit de valoroase, sunt realizate între anii 1364-1369 și datorită acestora, cât și valorii ei arhitecturale și istorice, biserica a fost inclusă pe lista monumentelor istorice (AG-II-m-A-13647) și în Lista Indicativă UNESCO.

În exterior, zidăria este lucrată din rânduri de piatră de râu ce alternează cu rânduri de cărămidă. Biserica este zidită în formă de cruce greacă înscrisă[iv], de tip complex, pronaosul[v] fiind îngust și boltit, având în mijloc o cupolă. Naosul[vi] este pătrat, boltit, și are dimensiuni foarte mari. Boltirea este susținută de patru stâlpi peste care se înalță turla.

In pronaos, se pot observa cele 3 straturi de pictură care au fost pictate în interiorul bisericii, mormintele Brătienilor și, chiar deasupra intrării în naos, un portret al lui Basarab I, stând la picioarele lui Iisus, ca și ctitor al locașului.

În naos, se pot observa catapeteasma[vii], care are un stil aparte, lângă catapeteasmă se observă cele trei straturi de pictură care au fost aplicate bisericii. Pe peretele din partea dreaptă există o pictură unică în lume, reprezentând-o pe Maica Domnului însărcinată. Pe peretele din stânga există o hartă cu situarea vechii biserici din secolul XIII, în cadrul actualei biserici domnești și un grafit, descoperit în 1920, care atestă moartea Marelui Voievod Basarab în 1352, la Câmpulung. Pe peretele dinspre naos există o pictură detaliată a Adormirii Maicii Domnului și mormântul lui Vladislav Vlaicu I.

Biserica a fost zugrăvită de mai multe ori, de-a lungul vremii. Astfel, astăzi pot fi identificate trei straturi de tencuială adăugate succesiv. Pictura în frescă acoperă întreaga suprafață interioară a bisericii. Aceasta a fost lucrata in vremea lui Vlaicu Voda (1364-1366), dar s-au păstrat si câteva fragmente de fresca din secolul al XVIII-lea.

În timp ce pictura bisericilor bucovinene sau pictura bisericilor din Țara Românească, ridicate într-o epocă mult mai târzie, când contactul nostru de secole cu Orientul îngăduise cristalizarea unei anume viziuni cromatice influențată de coloritul cald și luminos al ceramicei și covoarelor orientale, pictura Bisericii Domnești se înscrie într-o lume spirituală pur bizantina.

Cele mai valoroase fresce sunt picturile din secolul al XIV-lea, din vremea domnitorilor Vladislav I și Radu I, care sunt cele mai vechi din Țara Românească. Acestea aparțin stilului bizantin din secolele XIII-XIV.

Se apreciază că sunt peste trei sute de scene pictate, între care și scene din viața Sfintei Filofteia, ale cărei Sfinte Moaște au fost aduse la Biserica Domneasca din Curtea de Argeș in anul 1396, unde au rămas pana in anul 1894, când vor fi mutate în locașul Mânăstirii lui Neagoe Basarab - Mânăstirea Curtea de Argeș.

Vreme de mai multe decenii, biserica domnească din Curtea de Argeș a fost folosită și pe post de necropolă a domnitorilor munteni, aici aflându-se mormântul lui Vlaicu Vodă, în care s-au găsit numeroase mărturii arheologice ale secolului al XIV-lea, printre care și "paftaua de la Argeș". În biserică se păstrează și mormântul lui Radu I Basarab, expus sub sticlă, aici putând fi văzute câteva resturi din veșmântul feudal cu ornamente de aur și pietre prețioase. În biserică se mai păstrează și mormintele a șapte membri ai familiei Brătianu, ale căror epitafe sunt originale și interesante.

Complexul voievodal din Curtea de Argeș a fost reparat și consolidat de mai multe ori, între anii: 1748-1752, 1827-1848, 1911-1929, 1967-1972, perioade în care s-au făcut importante descoperiri arheologice. În anul 1992, cu ocazia lucrărilor de restaurare a Curții Domnești de la Curtea de Argeș, s-a descoperit un grafit care precizează ca in 6860 (adică 1352) la Câmpulung a murit marele Basarab Voievod, adică Basarab I, care a domnit între anii 1310-1352, și a întemeiat statul feudal independent Țara Românească.

Bibliografie: Teodor Danalache

Note:

[i] Gropniță: 1. Încăpere situată între pronaosul și naosul unei biserici, care adăpostește mormintele ctitorilor. 2. Cavou, criptă, mormânt sau cimitir situate lângă o biserică

[ii] PISÁNIE, pisanii, s. f. Inscripție sculptată în piatră, în lemn, în metal, pictată etc. pe lespezile unor morminte sau deasupra ușii principale la intrarea într-o biserică, în care sunt consemnate datele privind hramul, donatorul, ctitorul, meșterul, data ridicării etc. – Din sl. pisanije.

[iii] grafit n., pl. e și uri (it. graffito). Un fel de pictură murală lucrată în clar-obscur sau inscripție pe un zid.

[iv] Crucea greacă este o cruce formată din patru brațe cu lungime egală care se intersectează în mod perpendicular. Forma de cruce greacă se regăsește frecvent în planurile bisericilor bizantine. Aceeași formă a fost reluată și elaborată în planurile bisericilor din perioada Renașterii.

[v] PRONÁOS, pronaosuri, s. n. 1. Parte a bisericilor creștine (situată la intrare) care precedă naosul. 2. Încăpere a unui templu grec, situată în fața sanctuarului și servind drept vestibul. – Din ngr. prónaos.

[vi] NÁOS, naosuri, s. n. Partea principală a unei biserici ortodoxe, situată între altar și pronaos; navă. ♦ Cella. – Din ngr. naos.

[vii] CATAPETEÁSMĂ, catapetesme, s. f. 1. Draperie brodată, în vechile temple ebraice, care separa „sfânta” (naosul) de „sfânta sfintelor” (sanctuarul). 2. Perete despărțitor (împodobit cu icoane) între altar și naos, în bisericile ortodoxe; iconostas. 3. Perdea brodată care închide ușile împărătești ale iconostasului. – Din ngr. katapétasma.