Rădașca

Rădașca (Lucanus cervus)

Rădașca
(Lucanus cervus), cunoscută și ca răgace sau caradașcă, este un gândac din familia Lucanidae. Rădașca se numără printre cei mai mari și remarcabili gândaci din Europa, inclusiv din România. Se poate întâlni în toate zonele majore de relief, chiar și la altitudini de până la 2000 de metri în sudul Europei. În România este o apariție obișnuită în special pe versanții însoriți ai dealurilor. Preferă pădurile de stejar ca habitat.
Caracteristice sunt mandibulele mari și roșcate ale masculului, care seamănă cu coarne de cerb, ele putând fi mișcate ca un clește. La exemplare mari, lungimea mandibulelor poate atinge aproape jumătate din lungimea totală a gândacului, care este 2,5 – 8,5 cm. Femelele sunt ceva mai mici decât masculii și nu au „coarne” (respectiv ele nu au mandibulele modificate asemenea masculilor). În schimb, au un „clește” mic folosit pentru a se hrăni. Rădașca poate zbura. La mascul, în timpul zborului corpul are o poziție oblică, coarnele fiind îndreptate în sus.
Lucanus-cervus cu aripi desfacute
Lucanus cervus radasca

Larvele de rădașcă se hrănesc la început cu resturile vegetale în descompunere, apoi cu lemn mort sau în putrefacție. Stadiul de larvă durează 3 sau 5 ani, în funcție de climat. Adultul trăiește însă doar din mai-iunie până în august-septembrie, hrănindu-se cu seva de la suprafața scoarței stejarilor și scurgeri naturale de pe arbori.

În Europa Centrală și Sudică rădașca a devenit foarte rară. Asta se datorează nu atât colecționarilor de insecte, cât mai mult dispariției tot mai multor habitate, mai ales păduri de stejar, respectiv exploatării comerciale a pădurilor și îndepărtarea „lemnului mort" și a arborilor bătrâni.
Rădașca este prezentă ca specie protejată în anexa nr. III a Convenției privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19 septembrie 1979, pe care România a ratificat-o în anul 1993.

radasca femela braille