Protestantismul. Schimbări mari în Europa

Al doilea element, pătrunderea protestantismului, e un fenomen de dimensiune europeană  și, mai târziu, mondială, căci o dată cu reforma Bisericii cerută de Martin Luther începe cu adevărat o nouă fază în istoria întregii civilizații occidentale.

Primele efecte ale mișcării inițiate de Luther vor fi politice; pe măsură însă ce protestantismul se va întinde, vor apărea schimbări profunde în mentalități, în cultură, și chiar în economie, căci s-a putut susține cu argumente destul de convingătoare că mentalitatea protestantă a jucat un rol hotărâtor în nașterea capitalismului.

Pe plan politic, mai bine de o sută de ani se vor purta războaie în toate țările occidentale, mai cu seamă în Germania și Franța, între catolici, care reprezintă încă majoritatea populației, și protestanții care sunt din ce în ce mai numeroși și se revoltă împotriva anumitor greșeli ale papalității.

Interesant, din punctul de vedere, să spunem, al filozofiei istoriei, e să vedem că încetul cu încetul, când se împart între catolici și protestanți aceste țări din Occident, aproape toate țările protestante vor fi de origine germanică și aproape toate țările de origine latină vor rămâne catolice. Se poate deci observa că elementul etnic are o anumită greutate, un anumit impact asupra alegerilor culturale și religioase pe care le facem. Au fost excepții, bineînțeles: în Elveția, de pildă, există populații francofone care sunt protestante, iar în Germania o parte care a rămas catolică, în Bavaria, pe Valea Rinului, dar, în genere, linia de despărțire între catolicism și protestantism a avut o bază etnică.

Ce se întâmplă când protestantismul ajunge și în estul Europei? La un moment dat e cât pe ce să devină protestanți și polonezii. În Cehia (unde apăruse cu un veac înainte un mare reformator, Jan Hus, condamnat ca eretic de conciliul de la Konstanz și ars pe rug în 1415, ceea ce provocase un lung război civil cu repercusiuni până în țările noastre) s-a dat o mare luptă între catolici și protestanți. Și la noi, în Transilvania, elementul etnic va juca un rol determinant. Astfel, una dintre bisericile protestante, cea luterană, va avea câștig de cauză în lumea sașilor, iar calvinismul, care se naște în Elveția francofonă, inițiat de un francez,  Calvin, se dezvoltă la secui, pe când mulți dintre magnații unguri rămân catolici; desigur, masa populară română e ortodoxă. Așa se face că la mijlocul veacului, în  Transilvania întâlnim patru religii, sau, mai corect, patru ramuri ale creștinismului. Dar iată că apare și o a cincea: se răspândește în Ardeal o credință, persecutată în alte țări pentru erezie, anume antitrinitarismul, care refuză noțiunea de Sfântă Treime. În Transilvania, din pricina confuziei politice, există și o oarecare lipsă de constrângere. Așadar, în veacul al XVI-lea asistăm la un fenomen interesant: Transilvania apare unui observator superficial ca un fel de oază de toleranță religioasă, unde pot conlocui, fără să fie siliți să-și schimbe religia, catolicul, protestantul luteran, protestantul calvinist și cel unitarian. Aceste patru credințe erau numite recepta, adică admise oficial, protejate, în schimb, ortodocșii români erau doar tolerați, tacit. De ei nu se va preocupa deocamdată nimeni, până își vor da seama curia romană și Habsburgii că masa română ortodoxă putea fi folosită ca aliat împotriva protestantismului.

500 de ani de Protestantism. Cine a fost Martin Luther și ce a însemnat Reforma pentru Occident de Alexandra Şerban

Anul acesta se împlinesc 500 de ani de la realizarea Reformei Protestante de către Martin Luther, care, pe 31 octombrie 1517, publica cele „95 de teze“ prin care critica abuzurile Papei de la Roma și vânzarea de indulgențe. Alături de Edictul de la Milano și de Marea Schismă, Reforma a fost cel de-al treilea mare moment istoric al creștinismului, cu implicații politico-sociale semnificative.

Furtuna

Martin Luther s-a născut în 1483, în Saxonia, la Eisleben. Tatăl său, Hans, era un negustor înstărit, așa că și-a mutat familia numeroasă – opt copii a avut alături de Margaret – în Mansfeld. Aici, Martin Luther a început să meargă la școală, iar la vârsta de 13 ani a fost înscris la școala Fraților Vieții Comune din Magdeburg. Învățăturile Fraților se concentrau, mai ales, pe evlavia personală, astfel că Luther a început să fie interesat de viața monahală. Însă Hans avea alte planuri pentru fiul său: îl voia avocat. L-a retras de la școala din Magdeburg și l-a înscris în Eisenach și, ulterior, la Universitatea din Erfurt – care atunci era și cea mai bună din Sfântul Imperiu Roman – de unde Martin a obținut diploma de masterat în 1505. În vara acelui an, în timpul unei furtuni puternice, aproape a fost lovit de trăsnet. La propriu. A considerat incidentul un semn divin și a jurat să se călugărească dacă supraviețuiește furtunii. A supraviețuit. S-a ținut de cuvânt și a lăsat deoparte studiile de drept și a intrat într-o mănăstire Augustină. Și-a continuat și studiile teologice, la Universitatea din Erfurt și la cea din Wittenberg, iar în 1512 a obținut doctoratul și a devenit profesor de studii biblice.

Probleme la mântuire

La începutul secolului al XVI-lea, unii dintre teologi și cărturari au început să pună la îndoială învățăturile Bisericii Romano-Catolice. Era perioada în care deveneau disponibile la scară din ce în ce mai largă traducerile Bibliei și ale scrierilor Sfântului Augustin. Acesta sublinia primatul Bibliei, în detrimentul oficialilor bisericii, ca ultimă autoritate religioasă. De asemenea, Sfântul considera că oamenii nu pot atinge mântuirea prin forțe proprii, și numai Dumnezeu o poate da prin grația Sa divină. În Evul Mediu, Biserica Catolică predica faptul că mântuirea era posibilă prin fapte bune, care îi sunt pe plac lui Dumnezeu. Martin Luther a îmbrățișat cele două idei centrale ale Sfântului Augustin, care mai târziu vor fi baza protestantismului. Între timp, Biserica Catolică  a continuat practica vânzării de indulgențe, prin care credincioșii – nevrednici, ca toți oamenii – erau absolviți de păcate. A fost o activitate care a corupt atât enoriașii, cât și clericii – lacomi. În spațiul german, vânzarea de indulgențe a fost interzisă, însă în 1517, călugărul Johann Tetzel a început să vândă iarăși indulgențe, cu scopul de a strânge bani pentru renovarea Basilicii Sfântului Petru din Roma.

Chestiuni interogative

Convins că mântuirea nu poate fi atinsă decât prin credință și prin grație divină, Martin Luther s-a opus cu vehemență acestei practici. În acest sens, a scris „Disputatio pro declaratione virtutis indulgentiarum“, text cunoscut sub denumirea de „Cele 95 de Teze“ – o listă de întrebări de supus dezbaterii. Legenda spune că pe 31 octombrie 1517, Martin Luther ar fi bătut în cuie o copie a lucrării pe ușa bisericii Castelului din Wittenberg. Probabil că lucrurile nu s-au petrecut atât de dramatic: doar a agățat documentul pe ușă pentru a anunța viitoarele discuții academice pe care le organiza, după cum era practica vremii. Aceste 95 de teze vor deveni fundamentul Reformei Protestante, fiind scrise pe un ton umil și academic, mai degrabă ridicând întrebări decât aruncând cu acuze. Oricum, conținutul era destul de provocator: primele două teze cuprindeau ideea centrală a lui Luther, faptul că Dumnezeu își dorește ca oamenii să se căiască și că numai credința, și nu faptele, pot duce la mântuire. Celelalte 93 de teze le susțineau pe acestea două, iar câteva criticau direct practica vânzării de indulgențe. Printre altele, a avut în vedere și „scandalul Basilicii Sfântului Petru“: „De ce Papa, a cărui avere este astăzi mai mare decât a celui mai bogat Crassus (n.r. – general și politician roman, despre care se crede că a fost cel mai bogat om din Imperiu), nu construiește Basilica Sfântului Petru cu banii săi, ci cu banii credincioșilor săraci?“, scria Luther.

Urechile pioase

Scrierea lui Martin Luther a fost distribuită rapid prin tot spațiul german și a ajuns până la Roma. În 1518, Luther a fost chemat la Augsburg pentru a-și apăra ideile în fața Dietei imperiale. După trei zile de dezbateri, nu s-a ajuns la nicio înțelegere între Martin Luther și Cardinalul Thomas Cajetan. Pe 9 noiembrie 1518, Papa a condamnat tezele lui Luther, ca fiind în contradicție cu învățăturile Bisericii. Un an mai târziu, au fost create comisii care să le analizeze: prima comisie papală le-a numit erezii, iar cea de-a doua stabilea că scrierile sunt „scandaloase și ofensatoare pentru urechile pioase“. În iulie 1520, Papa Leon al X-lea a emis o bulă papală prin care se hotăra că propunerile lui Luther sunt eretice și prin care i se ofereau 120 de zile în care să le retracteze. Luther n-a retractat, iar pe 3 ianuarie 1521 Papa Leon al X-lea l-a excomunicat din Biserica Catolică. Pe 17 aprilie, în același an, Luther s-a înfățișat Dietei din Worms. A refuzat din nou să retracteze, încheind discuția: „Aici stau. Doamne ajută-mă! Nu pot face altceva“. Pe 25 mai, Împăratul Sfântului Imperiu Roman, Carol al V-lea, a semnat edictul împotriva lui Martin Luther, ordonând ca scrierile sale să fie arse. În următorul an, Luther a rămas ascuns în Eisenach, începând să lucreze la traducerea Noului Testament în limba germană. A fost unul dintre cele mai ample lucrări ale sale, care a durat 10 ani. S-a întors la Wittenberg pe 1521, unde mișcarea de reformă inițiată de scrierile sale lua amploare. Nu mai era doar o cauză teologică: devenise una politică.

Epoca laică

Deși nu s-a mai implicat în dezvoltarea Reformei, scrierile lui Luther au fost scânteia care a aprins spiritele, ducând la scindarea Bisericii Catolice și la formarea Protestantismului. Această idee că Biblia este principala sursă a autorității religioase și că mântuirea se obține prin credință a modelat mai mult decât credința oamenilor: a schimbat felul de a se raporta la viață, la muncă, la comunitatea în care trăiesc și la familie. O serie de autori moderni au legat modelul de capitalism occidental cu spiritul religios în care au fost educați și crescuți cetățenii. Reforma Protestantă a adus schimbări profunde și în sfera politică și juridică. Înainte de aceasta, Biserica era cea care guverna politica, care controla împărați, regi și legi. Reforma a ridicat societatea seculară. Revista „Time“ i-a dedicat numărul din 24 martie 1967, când s-au împlinit 450 de ani de la Reforma Protestantă. În dosarul ediției, influența lui Martin Luther asupra societății este comparată de autorii „Times“ cu cea a lui Iisus Hristos și a lui Karl Marx – fiecare cu ideile lui.

Citeste mai mult: adev.ro/okhwkd