Înapoi la: Ciripituri în natură
PRIVIGHETORILE
Privighetoarea de zăvoi – Luscinia luscinia
Privighetoarea roşcată - Luscinia megarhynchos
(Ordinul: Passeriformes; Familia: Muscicapidae)
Privighetorile sunt păsări mici, cu dimensiuni ale corpului comparabile cu o vrabie, dar mai gingașe și mai zvelte. Au corpul acoperit cu un penaj cafeniu –cenușiu, pământiu, modest și discret, iar pe târtiță, adică deasupra cozii, penele au o ușoară tentă roșcată, de aici și numele uneia dintre specii de privighetoarea roșcată. Sunt păsări vioaie și foarte bune cântărețe, tocmai de aceea au fost remarcate și îndrăgite de oameni.
În limba română, numele de privighetoare vine de la obiceiul ei de a cânta în nopțile calde, plăcute, ale primăverii, mai ales în zorii dimineților senine, când pomii sunt în floare, în perioada de împerechere. Pentru că nu doarme și priveghează a primit acest nume frumos și neașteptat.
Privighetoarea de zăvoi (Luscinia luscinia), sau filomela, este o specie migratoare care se întoarce din cartierele de iernare la sfârșitul lunii aprilie, început de mai. Toamna, migrația începe de la sfârșitul lui august până în septembrie. Este specie termofilă și iubește pădurea umedă. Uneori coabitează în aceeași nișă ecologică cu privighetoarea roșcată (Luscinia megarhynchos). Este o specie clocitoare răspândită în toată țara. Preferă pădurile cu subarboret și vegetație perenă multă, lunci, parcuri mari, grădini și livezi mari. Poate fi observată până la 800 m altitudine. Femela construiește cuibul pe sol, din frunze uscate, de aceea este homocrom, foarte asemănător cu mediul, și foarte bine camuflat, astfel încât prădătorii din parcuri, șobolanii, pisicile și câinii de multe ori trec pe lângă cuib fără să-l observe. Depune ponta la sfârșitul lunii mai, început de iunie. Ponta este formată de obicei din 4- 6 ouă. Incubația durează 13-14 zile. După ecloziune, puii sunt hrăniți de ambii părinți încă 9-12 zile. Hrana este formată din larve și adulți de insecte. După perioada de reproducere, mai ales toamna, se hrănesc ocazional și cu fructe, diverse bobițe.
Imediat cum s-au întors, berzele ocupă un cuib vechi, pe care încep să-l refacă. Construirea unui cuib nou necesită un efort foarte mare, pentru că fiecare bețișor adus la cuib înseamnă un drum dus și unul întors în zbor. Uneori le ia așa de mult timp să construiască un cuib nou, încât nu mai ajung să clocească în acel an. De aceea preferă unul vechi, pe care îl curăță și îl întăresc cu materiale noi, solide. Temelia o fac din crengi de diverse mărimi, bulgări de pământ, ierburi diferite. Interiorul este moale și uscat, tapetat cu fân, paie, zdrențe, pene, hârtii. Diametrul unui cuib folosit zeci ani poate atinge un metru și jumătate, înălțimea de un metru și greutatea peste 200-300 kg. Ocuparea cuiburilor vechi dă naștere uneori la certuri și dispute înverșunate între perechi. Berzele se luptă și se alungă de la cuib, până când una dintre perechi renunță și pleacă.
Privighetoarea roșcată (Luscinia megarhynchos) este oaspete de vară. Spre deosebire de Luscinia luscinia, care preferă pădurile umede, această specie este mai xerofilă, adică preferă zone mai uscate și mai calde. Sosește din migrație primăvara, la jumătatea lunii aprilie sau începutul lunii mai. Toamna, migrația se desfășoară începând din luna august până în septembrie. Preferă pădurile, tufișurile bogate, hățișurile, etc. Femela instalează cuibul pe sol, între ierburi înalte, sub tufe sau grămezi de ramuri în putrezire, căzute la pământ. Cuibul este construit din resturi vegetale, în special frunze uscate. Depunerea pontei are loc în a doua jumătate a lunii mai, iar cele 4-5 ouă sunt clocite de femelă 13-14 zile. Puii stau în cuib 11-12 zile. Hrana conține larve și adulți de insecte, râme, melci de grădină fără cochilie (Limacidae), alte nevertebrate mici, iar toamna consumă și fructe, boabe și bace.
Privighetorile au fost foarte apreciate de romani, de aceea, în Imperiul Roman ele prețuiau cât sclavii, chiar mai mult decât erau plătiți odinioară scutierii, adică soldații. O privighetoare complet albă, situație nemaiîntâlnită, a fost vândută cu 6 000 de sesterți pentru a fi dăruită Agripinei, soția împăratului Claudiu.

Într-una din legendele noastre se spune ca neamul păsăresc a hotărât să trimită la împăratul lor, ca să-l înveselească, trei dintre păsările cele mai bune cântărețe: grangurul, mierla și privighetoarea. Ajunse la curtea împăratului, cele trei se sfătuiesc și hotărăsc ca primul să meargă în fața împăratului, grangurul, pentru că are veșmântul cel mai ales, auriu, apoi să meargă mierla care are penele negre de catifea și la urmă privighetoarea, cu haina ei modestă și mohorâtă. Împăratul ascultă grangurul și este uimit de penajul și cântecul lui. La fel și mierla se bucură de aprecieri deosebite. Când vine rândul privighetorii, împăratul este surprins când o vede așa de mică, de prizărită, umilită și nebăgată în seamă și chiar se miră ce caută la curtea sa o pasăre atât de neînsemnată. I se adresează cam răstit să facă ce face și să cânte și ea acolo ceva mai repede. Rămasă în ușă și necutezând să intre în încăperea unde împăratul, grangurul și mierla ședeau în capul mesei, privighetoarea începu să cânte. Împăratul și tot poporul au rămas uimiți de cântecul ei plăcut, dulce, frumos și fermecător, cum n-a mai fost auzit de la facerea lumii. Și așa a rămas privighetoarea cea mai măiastră cântăreață dintre toate păsările. Așa și în viața de toate zilele, nu toți cei care au haine frumoase au și un suflet frumos, cu toate că suntem tentați să-i apreciem după podoaba de afară și nu după cea dinăuntru (din interior)!
Nu există nimic mai vestit în domeniul gastronomiei, din toate timpurile până astăzi, decât felul de mâncare preparat de actorul de tragedii Clodius Aesopus. Acest fel de mâncare a valorat 100.000 de sesterți, monedă folosită în imperiul roman, pentru că au fost folosite numai păsări cântătoare, care imitau graiul omenesc, achiziționate, fiecare în parte cu 6 000 de sesterți.
„Nu este mânat decât de plăcerea de a se înfrupta dintr-o copie a omului și nu avea nici un respect pentru acele bogății, pe care tocmai cu vocea și le câștigase. A fost un tată demn de fiul său care, așa cum am spus, înfuleca mărgăritare (perle). La drept vorbind, nu este deloc ușor să stabilim care dintre cei doi a fost mai ticălos. Poate doar că este mai puțin rușinos să te ospătezi din cele mai minunate creații ale naturii, decât din niște ființe care vorbesc la fel ca oamenii”, scria cu mâhnire, acum peste două mii de ani Plinius.
Privighetorile au fost iubite, admirate dintotdeauna de oameni. Vă recomand să ascultați Pastorala, Simfonia a VI-a, a lui Ludwig van Beethoven, unde printre armoniile minunate veți descoperi și trilurile privighetorii- https://www.youtube.com/watch?v=I0QfstT-2TE.
În poezia lui Alexandru Macedonski,” Noapte de mai “, rămân nemuritoare versurile: “Veniți, privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit……puse pe muzică de Marian Nistor, interpretată chiar de el și formația Savoy: https://www.youtube.com/watch?v=wFpuQRFqTDo, iar ulterior de interpretată de Mirabela Dauer: (https://www.youtube.com/watch?v=TMbKE-mmBLY).
Însă cea mai reușită transpunere pe muzică este cea a lui André Rieu și Johann Strauss Orchestra în Nightingale Serenade (https://www.youtube.com/watch?v=YmDNhi07_Ho&list=RDGMEMQ1dJ7wXfLlqCjwV0xfSNbAVMI23Bkk92124&index=2), o prelucrare a partiturii lui Enrico Toselli (1883-1926), Serenata op. 3, no. 1 (https://www.youtube.com/watch?v=wIY_bSn8-Jw) .