Înapoi la: Istoria prin sunet si atingere
Petru Rareș
“Vom fi ce-am fost, și mai mult decât atâta”
După domnia lui Bogdan Chiorul urmează scurta domnie a unui fiu al lui, pentru ca, în 1527, boierii să-l aleagă pe un frate vitreg al lui Bogdan, alt fiu al lui Ștefan cel Mare, însă copil din flori, Petru Rareș. El reprezintă în istoria Moldovei una din ultimele izbucniri de ambiție și de dorință de independență. A fost un personaj extrem de interesant, însă din păcate cam nechibzuit. S-a bătut și cu polonezii și cu turcii, și a intervenit activ în luptele din Transilvania împotriva partidei favorabile Habsburgilor, după cum vom vedea, (în vremea aceea, domnul Moldovei avea în posesie în Transilvania două puternice cetăți, Ciceiul și Cetatea de Baltă, plus câteva domenii.)
În cele din urmă, va veni însuși ilustrul sultan Soliman Magnificul (sau legislatorul) ca să-l detroneze, în 1538, prilej cu care teritoriul Moldovei e din nou ciuntit: turcii prefac în „raia", adică provincie administrată direct, tot sudul Moldovei, Bugeacul, și ocupă și cetatea Tighina pe Nistru, botezând-o Bender. Cu împrejurimi, va forma o nouă raia în coasta Moldovei. Voievozii moldoveni sunt de acum sub supraveghere apropiată și permanentă, după cum turcii au de asemeni trei „capete de pod" și în Muntenia: Brăila, Giurgiu și Turnu (viitorul Turnu Măgurele).
După trei ani, neastâmpăratul voievod se va împăca cu sultanul și va domni a doua oară încă cinci ani, până va pieri, victimă a unui complot boieresc.
Cu domnia lui Petru Rareș avem impresia că se încheie o întreagă epocă a istoriei noastre, când românii, timp de peste 200 de ani, se structurează temeinic pe plan intern și se afirmă pe plan internațional. Oameni ca Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare sunt figuri de dimensiune europeană, care știu să îmbine vitejia în luptă cu abilitatea politică necesară în fața unor puteri mai mari. După mijlocul veacului al XVI-lea însă, împrejurările vor fi prea vitrege: o dată cu căderea regatului ungar și cu supunerea tătarilor față de turcii otomani, țările noastre vor fi practic încercuite și reduse la paralizie pe plan militar, în afară de scurta și epica izbucnire din vremea lui Mihai Viteazul. S-a adăugat și revoluția tehnică a dezvoltării armelor de foc care cer mijloace bănești disproporționate față de posibilitățile țărilor mici, precum și participarea unor ostași specializați, mai greu de recrutat în ținuturile exclusiv agricole.
Veacurile XIV și XV rămân veacurile mari ale istoriei românilor. Instinctul poetic nu l-a înșelat pe Eminescu când a ales Rovine pentru splendida lui evocare din Scrisoarea a III-a.
Sub domnia lui Petru Rareș s-au început acele minunate fresce exterioare din mânăstirile Moldovei, din care nu ne-au rămas decât circa o zecime. S-a zis că aveau un tâlc ascuns, un înțeles de rezistență tăcută împotriva turcului: să se vadă în afară, de către tot creștinul, ce este creștinismul.
Și la aproape toate aceste biserici se găsește o frescă în care se arată cetatea Constantinopolului asediată de păgâni, ca și cum ar reprezenta un asediu al cetății imperiale din vremea veche, din anii 600, Bizanțul asediat de persani — arată însă ca asediul orașului, care avusese loc cu mai puțin de un veac în urmă, și îi vedem pe turci cu tunurile și turbanele lor. Istoricii de artă nu sunt toți de aceeași părere privitor la semnificația acestei reprezentări a asediului Constantinopolului. Unii cred că e simbolică: această cetate, ca o cetate celestă, nu poate cădea. Alții susțin că, dimpotrivă, Rareș a vrut, reprezentând actuala cădere a capitalei imperiale în mâna turcilor, să arate tuturor cum a pedepsit Dumnezeu pe creștini când n-au știut să se unească.
Oricum ar fi, lucru ciudat, încă nelămurit, e faptul că după vreo 50 de ani, zugrăvirea exterioară a bisericilor va înceta cu totul. Unii autori au sugerat că ar fi intervenit o interdicție din partea Porții Otomane.
Dar constat că n-am spus încă de ce i s-a zis guvernului turc „Poarta Otomană" sau numai „Poarta" sau mai târziu și „Sublima Poartă": fiindcă la intrarea în curțile palatului sultanului, a Seraiului, la Constantinopol, se află o poartă mare, artistic împodobită, prin care nu putea trece nimeni, nici măcar ambasadorii străini, fără învoire specială și fără alai; de unde acea Poartă a ajuns să simbolizeze guvernul sultanului — după cum vedeți astăzi că se vorbește în mod curent de „Casa Albă" pentru președinția Statelor Unite ale Americii, sau de „Downing Street" pentru cabinetul primului-ministru britanic, sau de „Quai d'Orsay" pentru Ministerul francez de externe.
Lecturi suplimentare
Bisericile pictate din Nordul Moldovei
Construite în general pe locul unor așezăminte monahale mai vechi, bisericile moldovenești cu fresce exterioare datează din secolul XVI, mai precis din anii de după 1530. În acel timp mai multe biserici ctitorite de domnitorul Petru Rareș (1527-1538; 1541-1546) și de alți mari boieri ai țării au fost împodobite cu minunate fresce exterioare.
Fie că vom considera apariția acestor picturi exterioare ca o consecință a unei evoluții locale, sau în legătură cu manifestări asemănătoare din Transilvania, Ungaria, Austria, Slovenia, Elveția, sau chiar ca o expresie a influenței bisericilor grecești sau sârbești unde Judecata de Apoi și Imnul Acatist sunt reprezentate în exterior, cert este că acest fenomen moldovenesc care s-a manifestat între anii 1530 și 1552 pe douăsprezece ansambluri murale exterioare și pe replicile lor, la Sucevița din 1596 și la Sfântul Elias din 1643, reprezintă un "caz estetic" singular în întreaga evoluție a artei postbizantine.
Patru sunt factorii ce definesc acest fenomen:
- crearea de noi tipuri arhitecturale,
- existența unei comenzi speciale inițiată de domn și având tot sprijinul acestuia și al înaltului cler
- elaborarea unei teme și a unui program iconografic original cu mesaje și finalitate explicită, configurată cum se cuvine pe plan semantic și artistic, și, în fine
- existența unor ateliere și a unor artiști autohtoni capabili să satisfacă exigențele artistice ale cometenţilor.
Tipuri de construcții
Prototipul arhitectural al acestor biserici este elaborat în Moldova de-a lungul secolului al XV-lea, într-o ambianță culturală marcată de influența Bizanțului și a Serbiei, locul de origine al planului triconc ce a fost adoptat aici.
Din punctul de vedere al planului, bisericile moldovenești adopta soluții originale, introducând o gropniță între naos și pronaos (această situare nu variază niciodată) și, în anumite situații ( Humor, Moldovița, Sucevița), deasupra exista o camera scundă, incintă secretă sau simpla sacristie. Această tendință de dezvoltare a planului în lungime - proprie acestei arhitecturi - este confirmată prin prezența pe partea vestică a bisericilor a pridvorului deschis (Moldovița Veche, Neamț, 1497; Sfântul Gheorghe, Suceava; Probota) sau a pridvorului închis (Băilești, 1493; Părhăuți, 1522; Humor, 1530; Baia, 1532; Moldovița, 1532), ceea ce diversifică soluțiile arhitecturale pentru satisfacerea mai multor funcții: clopotnița, extinderea gropniței, loc de pocăință, spațiu de protecție al intrării și de liberă comunicație între exterior și interior. O întreagă serie de elemente constructive sau decorative ale stilului gotic subliniază originalitatea cu care această arhitectură împletește tradiția constructivă bizantină și gotică. Silueta edificiilor, puternic individualizata de linia frântă ascendent a acoperișurilor cu articulații multiple, contribuie într-o maniera decisivă la definirea aspectului specific și original al acestei arhitecturi.
Donatori și ctitori
Cel mai important donator al picturii exterioare moldovenești a fost domnitorul Rareș. Petru Rareș nu s-a mărginit să fie doar un ctitor de așezăminte monahale - legitimându-și în felul acesta calitatea de domnitor atât față de țară cât și față de Poartă, de Ungaria și de Polonia -, dar și-a asumat și rolul de protector al ortodoxiei, calitate ce explică înrudirea prin căsătorie cu o urmașă a Brancovicilor sârbi și propriile sale pretenții de independență. De asemenea, a fost un neclintit susținător al ortodoxiei (adversar încrâncenat al Reformei a cărei influență începuse să se facă simțită în vremea sa și în Moldova). Petru Rareș; a fost un prinț renascentist prin atitudinea sa de protector al artelor și de domn modern: a fost ctitor al Mânăstirii Probota, asociat la ctitoria Mânăstirii Humor, ctitor la Moldovița, Baia, Sfântul Dumitru (Suceava) și donator al picturilor exterioare de la Sfântul Gheorghe (Suceava), Pătrăuți și Hârlău (1530) - acestea din urmă pierdute în urma restaurărilor făcute în secolul trecut -, donator al picturilor interioare de la Dobrovăț și de la alte numeroase biserici (Hârlău, Roman, Botoșani - aici, prin intermediul soției sale, doamna Elena -, Târgu Frumos și Vaslui, unde picturile nu s-au păstrat. Doi mari ierarhi l-au susținut în această activitate: mitropolitul Grigore Roșca, vărul său, care-l va îndruma la refacerea Mânăstirii Probota; el însuși donator al pronaosului și al ansamblului mural de la Voroneț, și episcopul Macarie din Roman, om cu o mare profunzime a spiritului și o solidă învățătură teologică, inițiator al programelor iconografice de la Dobrovăț, Râșca, Hârlău, Neamț (din pronaos și pridvor), Bistrița (paraclisul Sfântul Ioan cel Nou).
Se poate afirma că sporirea amenințării otomane și presiunile exercitate de reformă constituiau preocupări permanente. Inițiativa personală a domnului conjugată cu estetismul rafinat al societății de la curte și luând în calcul rolul moralizator al artei sacre, ca și ambianța vieții sihastice din mânăstirile moldovenești au generat această operă de artă unică, pictura exterioară a bisericilor din nordul Moldovei care întruchipează de o manieră vizibilă și imediată această "transespérance" cosmică a Bisericii și care ne permite de a contempla - cum spune Saint Maxime - spiritul imaterial al Bisericii Triumfătoare, celeste, corpul infinit al creștinătății ai cărei membrii sunt toți împreună martiri, Părinții Bisericii, Sfinții și toți fidelii Bisericii Militante, terestre, care trăiesc din El și în El.
Programul iconografic
Toți specialiștii care au comentat picturile exterioare moldovenești sunt de acord că există subiecte a căror redactare nu o găsim decât aici și că se poate constata o adevărată atracție în a le relua pe nenumărate ansambluri murale. Astfel este Geneza, Creația, Căderea lui Adam, Alungarea din Paradis și, în special, Contractul lui Adam - reprezentare unică al pactului său cu Diavolul, în care Adam recunoaște și semnează blestemul urmașilor săi. Este vorba despre o legendă devenită credință populară. Un alt subiect - tratat ca nicăieri în altă parte - este acela al "Vămilor cerești", o altă legendă devenită credință populară, inspirată din Viața Sfântului Vasile cel Nou, cunoscută la acea vreme datorită unui manuscris moldovenesc din secolul al XVI-lea. Acest subiect este în general pictat pe fața nordică în apropierea Judecății de Apoi cu care se aseamănă din punct de vedere simbolistic. În ceea ce privește Ciclul vieții Sfântului Ioan cel Nou (la Sfântul Gheorghe - Suceava, Voroneț, Sucevița), acesta constituie o temă națională ce răspunde profundei devoțiuni față de acest sfânt născută după ce în secolul XV moaștele sale au fost aduse la Suceava. De atunci, Sfântul Ioan cel Nou este considerat patronul Moldovei și venerat ca atare.
Dar subiectele principale din pictura exterioară ocupă mari suprafețe. Acestea sunt: "Rugăciunea tuturor sfinților" sau "Marea Rugăciune" considerată de anumiți autori ca ipostază a Bisericii Triumfătoare la care participa procesiunea heruvimilor, serafimilor, profeților, sfinților părinți ai bisericii, martirilor și sihaștrilor reprezentați pe pereții absidelor avansând solemn spre hieratium și care reprezintă dogma cuvântului întruchipat; "Imnul acatist" ilustrat în douăzeci și patru strofe plus "Asediul Constantinopolului" ilustrare a primei strofe (proemium") ce evoca intervenția salutară a Maicii Domnului în 626, în timpul asediului Constantinopolului de către perși și care a căpătat semnificația unei invocații pentru victoria împotriva agresorilor otomani - ca și Rugăciunea lui Moise și simbolul Fecioarei Maria. Această temă apare la Probota pe fațada sudică, dar și la Humor, Moldovița, Sfântul Gheorghe și Sfântul Dumitru (amândouă la Suceava), Baia, însoțite de impresionante reprezentări ale "Asediul Constantinopolului" (comparat, după cum am explicat cu evenimentele din 1453); chiar și la Arbore (1541) unde pictorul notează data 626, pictura ilustrează același episod într-un stil miniatural, remarcabil prin felul execuției și mulțimea de personaje reprezentate.
Fără excepție, Arborele lui Ieseu este alături de ilustrarea strofelor din "Imnul acatist" referitoare la Buna Vestire, la fel cum în ordinea liturgică invocarea strămoșilor lui Isus precede sărbătoarea Nașterii Domnului. Felul cum este tratată pictura, dezvoltarea pe șapte registre și conținând o amplă genealogie a lui Isus și circumstanțele miraculoase ale Vestirii, Nașterii și Răstignirii, dovedesc importanța specială acordată Arborelui lui Ieseu care evocă legătura intimă dintre Vechiul și Noul Testament dar și a dublei ascendențe, umană și divină, a Domnului Isus. Înțelepții Antici, pictați în număr de zece, douăsprezece, sau chiar paisprezece, la Sfântul Gheorghe din Suceava, Moldovița, Baia, Voroneț, și Sucevița au scopul de a ilustra mărturiile profane ale misterului Întruchipării, mărturii datorate după cum se știe, interpretării scrierii "despre cheia creștină" a gândirii antice de către scolastica medievală.
Ca un corolar al principalelor mari teme, Judecata de Apoi este, în Moldova, de un interes cu totul special nu doar datorită semnificației sale escatologice și puternic moralizatoare, dar și datorită tratării sale particulare. La Voroneț în special, Judecata de Apoi produce o impresie extraordinară asupra celui ce o privește. Aici, ca și la Sfântul Gheorghe din Suceava de altfel, pictura beneficiază de întreaga fațadă de vest a bisericii care, deliberat, este compactă, lipsită de golurile ferestrelor necesare iluminării pridvorului. Privirea este mai întâi atrasă de razele de foc și de lumina emanată de veșmintele de un alb imaculat ale lui Dumnezeu Tatăl. Privirea descoperă puțin câte puțin restul compoziției: mulțimile celor aleși, zidul de aur al Paradisului, Grădina lui Abraham și, la stânga, fluviul damnaților, trupele păgânilor, trimiși sa-și ispășească pedeapsa lor eternă, învierea morților, redați de către morminte, de mare și de sălbăticiuni, goarne ce anunță venirea Zilei de Apoi, îngeri desfășurând noi ceruri, strălucitori și severi, separând întunericul de lumină, binele de rău. Pictorii fără egal ai Voronețului au reprezentat toate acestea în detaliu, cu minuțiozitate, oprindu-se asupra amănuntelor fiecărui personaj al acestui monumental ansamblu, conform ideii că și cel mai mic lucru are rolul său. Aceasta dă transparența și vigoarea marilor simboluri.
Alături de aceste teme majore mai întâlnim ciclul vieților Sfinților Gheorghe și Nicolae, ca și pe cele ale Părinților monahismului ortodox - Antonie, Gherasim și Pahomie și mai rar apar scene inspirate din faptele apostolilor (la Humor, Voroneț - fațada nordică) sau din viaţa Maicii Domnului (Humor - fațada nordică). La Probota, Sfântul Gheorghe din Suceava, Humor, Arbore și Voroneț parabola fiului risipitor capătă sensul unui memento reconfortant. Această parabolă, inclusă în "Rugăciunea tuturor Sfinților" se afla lângă Imnul Acatist sau lângă Arborele lui Ieseu. Este un nou apel la efortul escatologic personal și la pregătirea spirituală a tuturor credincioșilor pentru sărbătorirea Sfintei Liturghii.
Ele ilustrează prin autenticitatea lor, prin arhitectura, prin picturile lor interioare și exterioare, ceea ce s-a numit epoca de aur a picturii moldovenești sau, conform expresiei lui Paul Henry, "ultima renaștere a artei bizantine". Aceste biserici reprezintă comori unice de artă medievală cu icoanele lor, broderiile, mobilierul, piesele de orfevrărie și manuscrisele păstrate timp de secole.
Articol reprodus după:
Doina Mândru, Les églises a peinture murale extérieure du nord de la Moldavie, în "Denkmäler in Rumänien/Monuments en Roumanie", ICOMOS- Volume ale Comitetului Naţional German, XIV, 1995, pg. 81-92; Traducere: Doina Anca Cornaciu; Introducere text: Bodgan Toader
Ilustrații
Harta nordului Moldovei cu poziționarea principalelor mânăstiri și biserici
Descrierea imaginii: este prezentată harta nordului Moldovei cu poziționarea principalelor mânăstiri și biserici.
Crucile reprezintă bisericile iar punctele negre orașele principale
Linia întreruptă este granița cu actuala Ukraina.
Harta în format digital poate fi descărcată de pe site împreună cu legenda ei.
Stilul moldovenesc
Stilul moldovenesc în arhitectură apare în timpul domniei lui Ștefan cel Mare și se caracterizează printr-o armonioasă și originală împletire a elementelor bizantine cu cele latine, cele gotice și cu elemente specific moldovenești.
Spre exemplu, la biserica
Elementele bizantine se observă ușor la compartimentarea bisericii în trei camere: pronaos, naos și altar.
Elementul latin se observă în planul bisericii moldovenești construită în formă de cruce cu brațe inegale.
Elementele gotice sunt ușor de recunoscut la piatra sculptată ce creează portalul ușilor și al ferestrelor, dar și la acoperișul bisericii.
Elementele specific moldovenești surprind prin soluția arhitectonică a turlei de deasupra naosului bisericii.
