Înapoi la: Natura: Sală de clasă
Castorul European (Castor fiber)
Brebul (Castor fiber) cunoscut si sub denumirea de castor european sau castor euroasiatic este un animal rozător semiacvatic (cel mai mare din Europa și Asia).
Este asemănător ca formă şi culoare cu bizamul, dar de talie mult mai mare (13 - 38 kg). Coada este relativ lungă, turtită dorso-ventral şi lipsită de păr. Picioarele sunt puternice, tipice animalelor plantigrade, cu câte 5 degete şi cu pieliţă interdigitală la cele posterioare. Adeseori stă în poziţie bipedă, iar picioarele anterioare sunt folosite ca adevărate mâini la construcţia barajelor şi la strângerea hranei. Are ochii mari, urechile scurte şi nările cu laturile exterioare dezvoltate, care se închid când se scufundă sub apă. Este un foarte bun înotător, dar pe uscat se mişcă greoi . Dimorfismul sexual este slab evidenţiat.
A fost vânat pentru blană și castoreum (o secreție a unor glande aflate în apropierea anusului folosită în industria parfumurilor) până aproape de exterminare; în 1900 mai existau circa 1.200 de exemplare în opt populații relicte din Europa și Asia. A fost reintrodus în multe zone din arealul de răspândire original și acum poate fi întâlnit din Franța până în China și Mongolia, fiind absent în Europa de Sud (Italia, Portugalia și Balcanii de Sud).
Brebul (castorul European) și castorul (castorul american) construiesc baraje pe cursul apelor medii sau mici, din ramuri, nuiele, pietre, mâl și alte elemente vegetale, ridicând astfel nivelul apei, pentru a se proteja de prădători și a-și extinde teritoriul. În acest fel modifică, de multe ori, caracteristicile mediului, inundând suprafețe de teren și favorizând instalarea și creșterea plantelor hidrofile pe care le apreciază: papura și trestia (plante cu rizomi foarte hrănitori).
Din aceleași materiale își construiește adăposturi cu acces submers, care îl protejează de prădători.
Vara se hrănește preponderent cu plante acvatice și erbacee pe care le găsește în apropierea teritoriului pe care îl ocupă; iarna consumă lujerii tineri ai arborilor de pe malurile apelor și lacurilor, cu predilecție a diferitelor specii de salcie, plop, anin. În perioada de toamnă prezența speciei în teren devine ușor de observat, acesta doborând un număr mare de arbori pentru a-și asigura necesarul de hrană pentru perioada grea din timpul iernii și pentru refacerea adăposturilor/barajelor.
Brebul a dispărut din Româania în secolul XIX (in anul 1923 a fost împușcat ultimul breb cunoscut), dar a fost reintrodus în perioada 1998-2003, fiind aduși 182 brebi din landul Bavaria, și eliberați în natură în zone favorabile pe râurile Olt, Mureș și Ialomița.
Reintroducerea a fost încununată de succes, dovadă fiind faptul că specia a ocupat noi teritorii pe cursurile principale ale celor trei râuri menționate mai sus și afluenții acestora. În anul 2011 specia apare și în Delta Dunării.
