Pământul

Am vorbit deja despre planeta noastră și poziția ei în Sistemul Solar într-una din lecțiile trecute. Cu un diametru de 12 700 de kilometri și o masă de 5,973,600,000,000,000,000,000,000 de kilograme, adică 5,97 x 1024, Pământul are o formă pe care o denumim sferoid de rotație sau aplatizat, adică este o sferă turtită la poli. Raza lui la ecuator este cu 43 de kilometri mai mare decât raza măsurată la poli. 

Istoria Pământului

Pământul, împreună cu sistemul solar, s-a format acum 4,6 miliarde de ani dintr-un imens nor de gaz și praf stelar. În următorii 10 milioane de ani centrul acestui nor extrem de dens s-a încălzit și a devenit Soarele nostru. Restul de materie a continuat să se rotească, formând, în final, planetele, lunile și asteroizii. 

În primele 500 de milioane de ani, temperatura pe Pământ era foarte ridicată, cu frecvente erupții vulcanice și o atmosferă rarefiată, formată din metan, amoniac, vapori de apă și neon, dar fără oxigen. 

pamantul-studiu de caz natura

Odată cu apariția procariotelor, care sunt organisme unicelulare fără nucleu, acum 4 000 de milioane de ani, începe procesul lent de dezvoltare a vieții pe pământ. Atmosfera rămâne încă un amestec de gaze vulcanice, dar își fac apariția primele oceane și continente. Această eră durează 1500 de milioane de ani, iar la finalul ei apar primele forme de viață complexe, eucariotele, din care fac parte și unele organisme multicelulare. Bacteriile încep să producă oxigen, transformând atmosfera pământului.

Apar plantele, animalele, și unele ciuperci. Abia acum 538 de milioane de ani apar formele de viață complexe, inclusiv vertebratele, care încep să domine oceanele. Tot atunci se formează și continentul unic, Pangeea, care mai apoi se va rupe în Laurasia și Gondwana, din care se vor rupe mai departe continentele lumii pe care o cunoaștem noi. Încet, formele de viață părăsesc apele și cuceresc uscatul. În această ultimă perioadă au loc câteva fenomene majore de extincție (precum dispariția dinozaurilor) în urma cărora își fac apariția păsările, descendenți direcți ai dinozaurilor, și mamiferele. 

formarea continentelor
Pangaea_continents

Structura Pământului

Interiorul planetei noastre are o structură complexă și e compus din roci supra-încălzite. Geologii definesc trei straturi majore: un nucleu care se află la 2900 de kilometri sub scoarța terestră, format în principal din metale grele, fier și nichel, în stare solidă, învelite într-un strat de metale grele topite. Deasupra acestui nucleu se află mezosfera, sau mantaua inferioară, alcătuită din oxizi și silicați de fier, nichel și crom. Mezosfera reprezintă 84% din volumul total al Pământului. Unele părți din manta sunt în stare topită și, prin urmare, sunt în continuă mișcare. Ele ajung la suprafață în timpul erupțiilor vulcanice și prin faliile oceanice, despre care vom vorbi un pic mai jos. Crusta este cel mai subțire strat, reprezentând doar 1% din masa Pământului. Crusta de sub oceane este subțire (aproximativ 6 kilometri) și densă, în vreme ce crusta continentală este mult mai groasă (30–50 km) dar mai puțin densă. Aceasta din urmă este cea pe care se desfășoară viața pe Pământ, în toate formele ei, și de care depindem cu toții. Nimeni nu s-a aventurat vreodata mai departe de crusta terestră, numită și Litosferă. Aici ne construim orașele, facem agricultură sau minerit. Pe litosferă au apărut primele forme de viață și aici se desfășoară toate ciclurile chimice care o întrețin. 

Crusta este formată dintr-o serie de plăci tectonice, ca piesele unui mozaic, și care se află în continuă mișcare. Există 7 sau 8 plăci majore și multe plăci minore. Acolo unde plăcile se întâlnesc, în mijlocul oceanelor, sau la suprafața continentelor, au loc mai multe tipuri de procese, în funcție de direcția lor de mișcare. 

Există trei tipuri de procese care pot avea loc la intersecția a două (sau mai multe) plăci tectonice

1. Dacă cele două plăci se îndepărtează una de alta, se va crea o crăpătură adâncă pe unde se ridică la suprafață roci in stare lichidă. Asemenea procese au loc în mijlocul Oceanului Atlantic, în zona numită Dorsala Atlantică, unde se întâlnesc placa Eurasiatică cu cea a Americii de Nord și placa Africană cu cea a Americii de Sud. Aici, printr-un rift adânc, magma urcă la suprafață, pe fundul mării, erupe ca lavă și se răcește, formând material nou pentru plăci. De-a lungul acestei formațiuni se află insule, cum sunt Islanda, Azorele și Insulele Bermude. Alte exemple de asemenea rifturi sunt Dorsala Pacificului de Est și Marele Rift African, care se întinde de la Marea Roșie, Iordania și sudul Orientului Mijlociu până în Mozambic pe cursul inferior al fluviului Zambezi. Această falie continentală are o lungime de cca 6.400 km și o lățime în jur de 48-64 de km. Fisura a început să se formeze cu circa 30 de milioane de ani în urmă, mărindu-se pe măsură ce Africa se separa treptat de Peninsula Arabiei. Ea a dat naștere unor masive muntoase și vulcani precum Meru, Kilimandjaro și Kenya.

Dorsal-atlantica

2. Acolo unde două plăci alunecă una spre cealaltă, se pot petrece două tipuri de fenomene. Ori o placă mai densă (cum sunt plăcile oceanice) alunecă dedesubtul unei plăci continentale, cum se întâmplă în zona Anzilor, în America de Sud, ori are loc o coliziune continentală. Coliziunile continentale duc la închiderea bazinelor oceanice și formarea de lanțuri muntoase (Himalaia, Alpii), atunci când materia plăcilor tectonice este comprimată, împăturită și ridicată. Primul proces, numit subducție, este întotdeauna acompaniat de cutremure și erupții vulcanice. 

3. Uneori plăcile tectonice doar alunecă una pe lângă alta, fenomen care duce la mișcări seismice puternice. 

În România în zona Vrancea se întâlnesc mai multe plăci tectonice: placa Est - Europeană și subplăcile Intra - Alpina și Moesica, așa-numita subplacă a Mării Negre. Coliziunea dintre cele trei plăci tectonice a provocat desprinderea unui bloc de litosferă care în prezent este scufundat în manta. Din cauza presiunilor exercitate din mai multe direcţii, existând și influențe ale plăcilor tectonice majore (în speţă, cea Euro‑Asiatică, cea Africană și, într‑o manieră indirectă, cea Indo‑Australiană), se produc ruperi în interiorul respectivului bloc, acestea fiind la originea mişcărilor seismice vrâncene.

himalaia

Încă câteva cuvinte despre planeta noastră. Traseul pe care ea se rotește în jurul soarelui se numește orbită. Ea nu este perfect circulară, ci ușor ovală. Fiecare călătorie în jurul soarelui, de 940 de milioane de kilometri, se numește revoluție, și durează un an. Dar Pământul se rotește, în același timp, și în jurul propriei sale axe. Axa Pământului este verticala imaginară care leagă Polul Nord de Polul Sud, dar ea nu este perfect perpendiculară pe orbita sa, ci înclinată la 23,5 grade. O rotație completă durează 24 de ore. Viteza de rotație nu este egală la poli și la Ecuator. Dacă la ecuator viteza sa este de 1670 de km la oră, la paralela 45, unde se află și România, viteza de rotație este de 1180 de km la oră.