Apariția puterii otomane

Marea nenorocire a țărilor noastre este că în momentul când, de bine de rău, sunt suficient de independente față de unguri sau polonezi pentru a se dezvolta oarecum liber, apare o nouă putere, o putere formidabilă: turcii otomani.

Două cuvinte despre acești turci otomani.

Am spus că și cumanii erau turci, și pecenegii au fost turci, dar în Anatolia, care ar fi Turcia  de astăzi, apare de la sfârșitul veacului al XI-lea și până în veacul al XIII-lea o mare putere, cea a turcilor selgiucizi, rude apropiate ale cumanilor de pe țărmul nordic al Mării Negre. Când aceștia sunt înlăturați de valul mongol despre care am vorbit de mai multe ori, statul înființat de ei se prăbușește și, în locul lor, un alt neam, tot de turci, care a preluat numele unuia din fondatorii lui, Osman (de unde s-au numit osmanlâi sau otomani), apare în Anatolia, pe teritoriul fostului Imperiu Bizantin.

Cum ajung pentru prima oară turcii otomani în Europa? E de reținut acest moment — dureros pentru noi, creștinii: primii turci care-au trecut Bosforul au fost aduși de un împărat bizantin  al cărui nume sună frumos în urechile noastre: Ioan Cantacuzino (1341-1355).  Disputele interne din imperiu, între familii, între facțiuni religioase, erau atât de violente încât împăratul Ioan Cantacuzino se bate cu propriul său ginere, Ioan Paleolog, iar, pentru această luptă între bizantini, împăratul cheamă în ajutor ostași turci otomani de dincolo de Bosfor. Turcii, o dată ajunși pe pământul Europei, la nord de Bosfor, nu vor mai pleca. Așa începe încercuirea Constantinopolului încetul cu încetul, de către descendenții lui Orkan, sultanul osmanlâilor care trece primul Bosforul.

Iată rezultatul certurilor dintre creștini. Acest subiect va reveni în mai multe rânduri; de pildă, Matei Corvin, rege al Ungariei de origine română, va fi mai preocupat de luptele cu vecinii din Europa decât de a-și aduna forțele împotriva turcilor; iar Ștefan cel Mare nu va primi de la polonezi ajutorul cerut în lupta contra turcilor.

Dacă bizantinii se bat între ei și nu mai sunt în stare să țină piept turcilor, cei care încearcă să oprească expansiunea otomană în Balcani în acel moment (1300-1350) sunt sârbii. Sârbii, după bulgari, formează al doilea mare stat care s-a constituit în Peninsula Balcanică  la sfârșitul veacului al XII-lea, cu dinastia lui Ștefan Nemanja (fiul lui, Sfântul Sava, a devenit una dintre figurile cele mai venerate ale ortodoxiei). Ei ajung la un maximum de putere în veacul al XIV-lea, sub conducerea lui Ștefan Dușan, care domnește de la 1331 la 1355, are ambiția de a cuceri Constantinopolul și chiar se intitulează împărat. Au avut și sârbii cel puțin un domnitor care s-a intitulat împărat. Din păcate pentru ei, poate și pentru creștinătate, după moartea lui Ștefan Dușan, în 1355, regatul sârbesc (care cucerise și Macedonia, Albania și o parte din nordul Greciei, devenind un regat întins) se împarte în mai multe principate, peste fiecare domnind un despot. Atacul turcilor găsește deci regatul sârb slăbit. La 20 iunie 1389 are loc la Kossovo Polje (Câmpul Mierlelor) una dintre marile bătălii ale istoriei europene.  Mai întâi un sârb reușește să-l omoare pe sultanul Murad în cortul lui, dar în cele din urmă turcii îi înving pe sârbi, și-l omoară pe regele lor, Lazăr. De-atunci începe cucerirea Serbiei de către turci.

Atât de impresionantă a fost această bătălie de la Kossovo Polje încât a dat naștere unei epopei, o serie de poezii populare sârbești de o mare frumusețe, una dintre cele mai frumoase epopei pe care le-a creat Europa: Ciclul de la Kossovo. Puterea sârbă intră de-atunci în declin, iar o parte din aceste despotate sârbești care-și împart vechea Serbie a lui Dușan acceptă să devină vasale turcilor. Ce ciudat poate fi caracterul unui popor! Sârbul e un ostaș grozav, dar,  o dată ce a jurat că va fi credincios turcului, se bate alături de otomani. Un alt celebru ciclu de poezii populare sârbești e cel despre faptele de vitejie ale lui Marco Kraljevici.

Kraljevici înseamnă fiu de crai. Marco Kraljevici este fiul unuia dintre craii aceia care s-au bătut la Kossovo, dar el a jurat pe urmă credință sultanului. Și moare la Rovine, în lupta împotriva românilor! Totuși, este marele erou popular al sârbilor. Dovadă că favoarea populară uneori n-are a face cu judecata posterității. Nu știi de ce un viteaz este iubit în mod deosebit și de ce îl adoptă poezia populară. Faimoasa Chanson de Roland, marea epopee franceză medievală, povestește faptele de vitejie din vremea lui Carol cel Mare. Nu știm cine era acel Roland, unul dintre locotenenții lui Carol cel Mare, dar marea poezie epică franceză din Evul Mediu nu s-a atașat de personalitatea lui Carol cel Mare sau de a vreunui alt căpitan vestit. S-a atașat în schimb de un necunoscut care a impresionat. La noi, s-a întâmplat la fel: cântecele bătrânești din vremea lui Mihai Viteazul nu-l slăvesc pe Mihai, ci pe un anume Gruia lui Novac, care n-a lăsat urme în istorie, probabil fiul unuia dintre căpitanii lui Mihai, Novak, de origine sârbă sau bulgară! Să facem o comparație — poate ușor forțată, dar nu lipsită de sens — cu ce se întâmplă astăzi. Lumea e entuziasmată, de pildă, de Michael Jackson sau de cutare actor, nu se știe de ce. E o chestiune de simpatie. La fel se întâmplă și cu epopeile populare. Marii eroi ai epopeilor populare nu sunt întotdeauna cei pe care istoria îi va reține ca mari căpitani, mari regi sau împărați. Sunt oameni iubiți de popor. Așa a fost acest Marco Kraljevici.

Imperiul Seigiucid

Imperiul Otoman

 

Căderea Constantinopolului (1453)

În 1451, pe tronul sultanilor a venit Mehmed II, supranumit Cuceritorul, fiul lui Murad II. Era un tânăr instruit, iubitor de literatură și pictură, el însuși poet. Musulman nefanatic, energic, curajos și ambițios, noul împărat otoman nu și-a ascuns intenția de a da lovitura finală Bizanțului.

Pe celălalt tron, al basileilor, a urcat în 1449 Constantin XI, fratele lui Ioan VIII. Fusese despot la Mistra, în Peloponez, era oștean vrednic și priceput, generos și răbdător. Coroana o primise nu de la patriarh, conform obiceiului instalat în urmă cu o mie de ani, și nu la Constantinopol, ci la Mistra.

La începutul anului 1452, în Catedrala Sf. Sofia s-a anunțat marele pericol. Locuitorii trebuiau avertizați și pregătiți moral, era nevoie de o acțiune generală de apărare.

Marea hotărâre a asaltului general asupra capitalei Bizanțului a fost luată de sultan în ianuarie 1453. Vase de tot felul (bireme, trireme, galere, parandaria, în total 123) erau concentrate în Dardanele, pe malul Gallipolei. La sfârșitul lunii martie această armadă a trecut în Marea Marmara. Oștirea otomană de uscat s-a adunat în Tracia, teritoriul din fața Constantinopolului. Erau, după izvoarele cele mai moderate, vreo 80.000 – 100.000 de luptători, ieniceri, crescători de șoimi și îngrijitori ai haitelor de câini. Nu lipseau „mașinile” de asalt, catapultele și berbecii pentru distrugerea zidurilor de atâtea ori încercate de-a lungul secolelor. Faimă a făcut atunci celebrul tun, zis „namila lui Urban”, construit de meșterul ungur din Transilvania și oferit sultanului după ce basileul, care primise primul oferta, nu-i putuse achita onorariul cerut. La 5 aprilie 1453, Mehmed II a sosit în fața Constantinopolului.

În capitala bizantină, de la concentrarea armatei turcești lângă cetate, au început pregătirile pentru apărare sub conducerea împăratului Constantin XI. Bărbați și femei, tineri și bătrâni lucrau la repararea zidurilor. Au fost adunate arme și provizii, s-a constituit un fond special. Solii pentru ajutor au plecat în Italia, la Veneția și Genova și la regele Alfons V al Aragonului. În februarie 1453, Senatul Veneției a hotărât să trimită la Constantinopol două vase și alte 15 galere în perioada următoare. Papa Nicolae a trimis arme și alimente pe trei vase genoveze. Colonia venețiană din Constantinopol și venețienii din Creta și-au oferit și ei sprijinul. Genovezii conduși de celebrul condotier Giovanni Giustini Lango au arătat un înalt simț al onoarei și, din proprie inițiativă̆, au venit în apărarea cetății creștine. Locuitorii din Perra și colonia catalană din capitala bizantină s-au solidarizat, de asemenea, cu nevoile momentului. Din Castilia a sosit nobilul viteaz Don Francisco de Toledo.

Când a început asediul otoman, în Cornul de Aur erau 26 de vase pregătite pentru luptă. O disproporție și mai mare era între armata de uscat a turcilor și forțele bizantine din cetate. Ordonând secretarului său, Giorgios Sphrantzes, să facă inventarul bărbaților buni de luptă, basileul s-a îngrozit aflând că sunt doar 4983 bizantini și vreo 2000 de străini. Cifra n-a fost divulgată pentru a nu se produce panică.

Asaltul asupra capitalei bizantine a început la 6 aprilie 1453, cei asediați arătând un eroism demn de faima cetății. Constatând prelungirea operațiunilor, Mehmed II, inspirat de soluția unui italian aflat în slujba sa, a decis o operațiune spectaculoasă: trecerea vaselor, cu un fel de albii pe roate, peste deal, din Bosfor în Cornul de Aur și realizarea unui atac surpriză. Este ceea ce s-a întâmplat duminică noaptea, 22 aprilie 1453. Soluția, deosebit de ingenioasă, nu a avut efecte imediate. Rezistența bizantină a continuat. Asaltul general otoman a avut loc în noaptea de 28-29 mai 1453. Ceea ce s-a întâmplat atunci echivalează cu o epopee. Întreaga populație a capitalei, laici și preoți, călugări și călugărițe au arătat un eroism legendar. Doar o întâmplare avea să decidă soarta cetății lui Constantin cel Mare, apărată tot de un împărat Constantin: o poartă din zid (Kerkoporta), uitată deschisă de un oștean neatent și obosit, a grăbit momentul fatal. Otomanii au pătruns în Constantinopol unde, între ziduri, s-a dat o luptă pe viață și pe moarte. Acolo a căzut împăratul Constantin XI, Don Francisco de Toledo, Teofil Paleologul și Ioan Dalmatul. Steagurile turcești au fost înălțate pe turnurile Constantinopolului, acolo unde fluturaseră flamurile cu vulturul împărătesc.

Capitala Bizanțului a suferit un jaf cumplit, populația a fost trecută, la început, prin sabie, au pierit mulți oameni, de toate condițiile. Au fost distruse multe bunuri de preț, odoare, mozaicuri, icoane, biblioteci. Biserica mare a Patriarhiei ortodoxe, Sf. Sofia, a fost transformată în moschee. Mehmed II s-a purtat onorabil cu demnitarii bizantini rămași în viață. În schimb, italienii căzuți în captivitate (genovezii și catalanii) au fost uciși. Cei ce s-au „închinat” la intrarea sultanului în oraș, cartierele care și-au „plecat capul” au fost cruțate, împreună cu bisericile, așa cum spunea legea musulmană. Din ordinul sultanului a fost ales un nou patriarh în persoana lui Giorgios Ghenadie Scholarios. Sultanul, socotindu-se un urmaș al împăraților bizantini, a respectat biserica ortodoxă. La Constantinopol, devenit capitală a Imperiului musulman, a continuat să funcționeze o patriarhie ortodoxă.

Autori: Prof.univ.dr. Ion TODERAŞCU Prof.univ.dr. Bogdan-Petru MALEON

Osman I

Sârbii

Bătălia de la Kossovo Polje

Bătălia de la Kossovo Polje în conștiința sârbilor

Miloș Obilici – asasinul Sultanului Murad

Balada lui Gruia lui Novac

Cântecul lui Roland

 

Marko Kraljevis și Andrijas, fratele lui

Doi săraci mult timp tovarăși și fârtați fuseseră,

Frumos prieteniseră și frumos se drăgostiseră,

Frumos prăzile împărțiseră și frumos se despărțiseră,

 Și despărțindu-se, iarăși se întâlniseră.

Odată însă, înrobiseră trei cai buni voinicești

cei doi săraci,

Și doi cai foarte frumos împărțiseră. Despre al treilea nu putuseră să se înțeleagă,

Ci s-au necăjit și mult s-au ocărât.

Aceia însă n-au fost, tovarășii mei, doi săraci,

Ci unul era viteazul Marko Kraljevic, viteazul Marko Kraljevic și Andrijas, fratele lui,

tineri viteji,

Aici Marko își trase sabia-i lucioasă aurită

Și-l lovi pe Andrijas, fratele lui, în inimioară-i.

El, rănit, mi-l apucă de mâna dreaptă

Și-i vorbea încetișor lui Marko-vodă:

De mi te pot, frate dragă, ruga,

Nu scoate săbioara din inimioara-mi, frate dragă,

Până nu-ți grăiesc vreo două-trei cuvinte.

Când vei veni tu, vodă Marko, la maica noastră de viteji,

Eu te rog să nu-i faci vreun fapt de nedreptate,

Și partea mea vei da, Marko-vodă, maicii noastre,

Căci de la mine n-o va mai primi niciodată.

De te va întreba maica dragă, viteazule Marko:

De ce ți-e, fiul meu, săbioara însângerată?

Nu-i spune, frate dragă, tot adevărul

Și pe a noastră maică în nici un fel n-o necăji,

Ci-i spune așa maicii noastre de viteji:

M-a întâlnit, maică dragă, un cerb blând

care n-a vrut să mi se dea din drum,

maică de viteji,

Nici el mie, maică dragă, nici eu lui.

Și stând așa scosei a mea sabie voinicească,

Și lovii cerbul cel blând în inimioară,

Și când mă uitai la acel blând cerb, despărțindu-se de suflet pe drumul acela,

Drept mi s-a făcut milă de el, ca de fratele meu,

de cerbul cel blând,

Și de m-aș fi putut întoarce, nu ți l-aș fi omorât.

Și când te va întreba iarăși a noastră maică:

Și unde ți-e, Marko-vodă, fratele tău Andrijas?

Nu mi-i spune adevărul maicii noastre nicidecum,

A rămas, spune, voinicul, maică dragă, în țară străină

De care de drag nu se poate despărți,

Andrijas. Acolo mi-a îndrăgit o fată ghizdavă.

Și de când a îndrăgit-o, pe această fată,

Niciodată n-a mai plecat cu mine în luptă,

Și nu a mai împărțit nici o pradă cu mine.

Ea i-a dat multe ierburi necunoscute

Și vinișorul acela, pentru uitare, voinicului,

fata ghizdavă.

Dar în curând, mamă dragă, el va veni.

Iar când vor năvăli pe tine tâlharii în muntele negru,

Nu te speria, frate dragă, în fața lor,

Ci cu glas tare îl cheamă pe Andrijas, fratele tău,

Deși în zadar, frate, la nevoie mă vei chema.

Când mi te vor auzi, numele meu chemând,

tâlharii afurisiți,

În aceeași clipă de tine vor fugi voinicii

Ca și cum întotdeauna, frate dragă, fugeau

auzindu-te chemând numele meu,

Și să nu-ți vadă tovarășii tăi iubiți,

Că pe mine, pe fratele tău, fără vină m-ai omorât!

Traducere: Luca-Ioan Frana și Ivana Olujič

Extinderea teritorială a Imperiului Otoman

Descrierea Ilustrației: este prezentată extinderea teritorială a Imperiului Otoman în punctul său de maximă expansiune (cu negru). Teritoriile neocupate sunt lăsate în alb, și sunt marcate principalele zone geografice. Mările sunt reprezentate cu model cu valuri. Harta acoperă Europa (lipsește zona de nord), nordul Africii, Arabia, Asia Mică.

Harta în format digital se poate descărca de pe site împreună cu legenda sa.